Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei consemnează că ruşii au avut succes parţial pe frontul Avdiivka şi în jurul localităţii Novomykhailivka din regiunea Zaporojie, în această după-masă. Pe toate celelalte fronturi, armata rusă nu şi-a atins obiectivele şi a fost respinsă de apărătorii ucraineni.
Exerciţiile au fost efectuate în urma bombardamentelor repetate din zona Zaporojie în care se află cea mai mare centrala nucleară din Europa.
Atât Rusia, cât şi Ucraina s-au acuzat reciproc de atacuri în apropierea şi asupra instalaţiei în ultimele zile, în timp ce oficialii au avertizat cu privire la potenţialele pericole ale unui accident nuclear.
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a ajuns miercuri după-amiază în Ucraina, unde urmează să aibă discuţii despre situaţia de la Centrala nucleară Zaporojie şi va încerca să obţină o soluţie diplomatică de oprire a războiului cu Rusia.
„Antonio Guterres a ajuns în Lviv, unde mâine se va întâlni cu preşedinţii Volodimir Zelenski şi Recep Erdogan”, a declarat miercuri după-amiază, prin Twitter, Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general ONU.
Naţiunile Unite au semnalat intenţia de a interveni pentru a facilita accesul experţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la Centrala nucleară ucraineană Zaporojie, aflată sub controlul trupelor ruse. Rusia şi Ucraina se acuză reciproc de o serie de atacuri produse în apropierea complexului atomic.
Autorităţile ruse au anunţat, miercuri, destructurarea unei celule teroriste care ar fi la originea recentelor atacuri comise în Crimeea, în timp ce Administraţia de la Kiev ameninţă cu distrugerea podului care traversează Strâmtoarea Kerci.
Aproape jumătate din şcolile şi universităţile din Ucraina sunt pregătite să reia cursurile în septembrie, a declarat ministrul educaţiei Serhiy Shkarlet.
„În prezent, aproximativ 41% din toate instituţiile de învăţământ au posibilitatea de a începe educaţia în format tradiţional. Cei mai ridicaţi indicatori de pregătire pentru procesul educaţional în forma faţă în faţă sunt în regiunea Lviv – 83%, regiunea Cernăuţi – 78%, şi oraşul Kiev – 68%. Celelalte regiuni continuă să lucreze activ la crearea unor condiţii adecvate şi sigure în instituţiile de învăţământ pentru învăţarea offline”, a declarat Shkarlet, potrivit CNN.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că ruşii panicaţi şi-au dat seama că peninsula Crimeea „nu este un loc pentru ei” după trei atacuri misterioase şi devastatoare asupra peninsulei în ultima săptămână, despre care se crede că au fost efectuate de agenţi ucraineni.
Cozile lungi de maşini care traversează podul din Crimeea, care duce spre Rusia continentală, au demonstrat că „majoritatea absolută” a cetăţenilor ruşi a înţeles mesajul, a transmis Zelenski într-un discurs. Cel puţin 38.000 de maşini au traversat marţi, un record, notează The Guardian.
Un oficial al Serviciului de Informaţii din Ucraina sugerează că marea contraofensiva pentru recucerirea teritoriului ar putea începe în curând, potrivit CNN.
Un purtător de cuvânt al Serviciului de informaţii din Ucraina a sugerat că mult aşteptata contraofensivă pentru recucerirea teritoriilor pierdute în faţa Rusiei ar putea începe în curând.
„În viitorul apropiat, vor avea loc evenimente foarte acute pe întregul front”, a declarat, miercuri, Andrii Iusov, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Informaţii al Ministerului Apărării din Ucraina.
Contraofensiva ar putea avea legătură cu Ziua Independenţei Ucrainei, de pe 24 august.
Flota rusă a Mării Negre cu baza în Crimeea anexată a numit un nou comandant, a anunţat miercuri agenţia de presă RIA, citând surse, după ce bazele militare ruseşti din peninsulă au fost zguduite de explozii în ultimele nouă zile.
Dacă se confirmă, înlăturarea comandantului anterior, Igor Osipov, ar marca cea mai importantă demitere a unui oficial militar în cele aproape şase luni de la invazia Rusiei în Ucraina, în care a suferit pierderi grele în oameni şi echipamente, informează Reuters.
Trupele chineze se vor deplasa în Rusia pentru a lua parte la exerciţii militare comune conduse de ţara gazdă şi la care participă India, Belarus, Mongolia, Tadjikistan şi alte ţări, a declarat miercuri Ministerul chinez al Apărării.
Luna trecută, Moscova a anunţat că intenţionează să organizeze exerciţiile „Vostok” în perioada 30 august – 5 septembrie, chiar dacă duce un război costisitor în Ucraina. Kremlinul a precizat atunci că vor participa unele forţe străine, fără a le numi, potrivit Reuters.
Prima navă care a plecat din Ucraina în baza unui acord intermediat de ONU pentru reluarea exporturilor de cereale a fost andocată în portul Tartous din Siria.
Ucraina va putea exporta până la 3 milioane de tone de cereale din porturile sale până în luna septembrie.
Compania de stat ucraineană Energoatom a fost ţinta hackerilor ruşi. Site-ul web al companiei naţionale de energie nucleară din Ucraina a fost timp de trei ore ţinta atacurilor, dar hackerii nu au cauzat probleme semnificative, susţin oficialii ucraineni.
Economia Rusiei se va contracta mai puţin decât se aşteaptă, iar inflaţia nu va fi la fel de mare pe cât era prevăzut în urmă cu trei luni, arată ultimul raport al FMI. Ţara lui Putin se confruntă cu sancţiunile mai bine decât se estima iniţial.
Împreună cu statele baltice, Finlanda a înaintat o propunere prin care se doreşte ca Uniunea Europeană să întrerupă un acord cu Rusia care facilitează călătoria ruşilor în spaţiul uniunii.