- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Rus: Decizia privind denunţul împotriva lui Băsescu arată că PSD nu are o conducere coerentă
Fostul preşedinte al PSD Cluj Ioan Rus a criticat, joi, decizia Consiliului Naţional al PSD prin care s-a votat depunerea unui denunţ penal împotriva preşedintelui Traian Băsescu, declarând că acestea nu sunt decizii ale unui partid care are o "conducere coerentă".
Rus: Decizia privind denunţul împotriva lui Băsescu arată că PSD nu are o conducere coerentă (Imagine: Mediafax Foto)
"Băsescu trebuie criticat pentru că este un slab preşedinte, dar trebuie găsite cadrul şi mijloacele prin care când îl critici să nu subliniezi propriile mesaje ca partid", a declarat, joi, fostul preşedinte al PSD Cluj, în discursul ţinut la Conferinţa Judeţeană Extraordinară a PSD Cluj, citat de corespondentul MEDIAFAX.
El s-a întrebat cum este posibil să fie organizat un Consiliu Naţional în care să fie lansat programul de guvernare "şi să-l parazitezi pe o analiză de tip Mazăre cu m mic şi ghilimele".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
"Din punct de vedere politic, dacă lansezi un program de guvernare numai despre acest lucru vorbeşti. Acesta a fost motivul pentru care ne-am dat demisiile, să nu parazitezi Consiliul Naţional cu vreo dezbatere, pentru că dacă vii cu alte idei, populaţia nu mai înţelege nimic", a spus Rus.
Potrivit acestuia, Consiliul Naţional nu îşi poate asuma prin vot o asemenea decizie de a depune un denunţ penal împotriva lui Băsescu cât timp nu a analizat dacă articolul de ziar invocat de Radu Mazăre reflectă sau nu realitatea.
"Facem denunţ şi votăm pentru ca apoi procurorul să vină şi să îi cheme la audieri pe toţi membrii Consiliului Naţional. Acestea nu sunt decizii ale unui partid care are o conducere coerentă şi care urmăreşte lucruri clare în folosul partidului", a afirmat Rus.
El a mai spus că la astfel de lucruri şi la astfel de tip de analiză membrii grupului de la Cluj nu au fost de acord să participe.
Consiliul Naţional al PSD a adoptat, vineri, în unanimitate, solicitarea primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre, privind semnarea unei plângeri penale împotriva preşedintelui Traian Băsescu, vizând modul în care a retrocedat clădirea Ciclop.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO