Rus, Puşcaş şi Dâncu, pe lista PSD Cluj pentru Parlament

Conducerea PSD Cluj a dat, duminică, publicităţii, lista provizorie a candidaţilor filialei pentru alegerile parlamentare "care vor să intre în cursa electorală sau care sunt doriţi de membri", prin aceştia numărându-se şi foştii lideri demisionari, Ioan Rus, Vasile Puşcaş şi Vasile Dâncu.

Urmărește
32 afișări
Imaginea articolului Rus, Puşcaş şi Dâncu, pe lista PSD Cluj pentru Parlament

Rus, Puşcaş şi Dâncu, pe lista PSD Cluj pentru Parlament

Preşedintele PSD Cluj, deputatul Vasile Soporan, a declarat, duminică, că speră ca Rus, Puşcaş şi Dâncu să se decidă să candideze, pentru ca "echipa PSD Cluj să fie cea mai bună de la alegeri", capabilă să facă performanţă la parlamentare.

"Este o listă de 15 a celor care doresc şi a celor care sunt doriţi de diverse organizaţii din judeţ. Această listă, aprobată de Comitetul Executiv al filialei, este deschisă şi probabil că vor şi alţi membri ai organizaţiei judeţene care vor fi pe listă. Nu fac distincţie între cei de pe listă. Sunt două categorii şi nu vreau să fac această separare", a afirmat Soporan.

El a adăugat că persoanele care sunt dorite de organizaţii au posibilitatea de a se mai gândi, de a mai discuta, în aşa fel încât să existe o decizie în timp util.

Întrebat dacă a discutat cu Rus, Puşcaş şi Dâncu, Vasile Soporan a spus că cei trei "sunt doriţi de organizaţia judeţeană" şi că au fost iniţiate discuţii privind participarea lor la alegeri.

"Am avut discuţii. Discuţiile sunt purtate în sensul atingerii obiectivului de a avea o echipă performantă a PSD Cluj", a spus liderul PSD Cluj.

Potrivit acestuia, în situaţia în care vor fi mulţi de doi candidaţi ai filialei pentru acelaşi colegiu uninominal, vor fi organizate alegeri interne pentru departajare.

"Vom face alegeri interne doar în colegiul respectiv. Se asigură, astfel, transparenţa, şi o corectitudine în raport cu Statutul PSD", a explicat preşedintele PSD Cluj.

Vasile Soporan a spus că pe lista PSD sunt aşteptate şi personalităţi ale societăţii civile.

Pe lista aprobată de Comitetul Executiv al PSD Cluj figurează, alături de Ioan Rus, Vasile Puşcaş şi Vasile Dâncu, şi preşedintele PSD Cluj-Napoca, Remus Lăpuşan, dar şi câţiva vicepreşedinţi ai filialei. Pe listă apare şi Vasile Soporan, precum şi unul dintre secretarii executivi ai PSD la nivel naţional, Sorin Bota.

Termenul până la care PSD Cluj trebuie să finalizeze lista de candidaţi pentru Parlament este 10 august.

Vicepreşedinţii PSD Ioan Rus şi Vasile Dâncu au demisionat, în 8 iulie, din toate funcţiile deţinute în cadrul PSD, mai puţin din partid. De asemenea, Vasile Puşcaş şi-a anunţat şi el demisia din funcţia de membru al Consiliului Naţional al PSD.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici