Prima pagină » Politic » Rusia consideră că Ucraina a comis atentatul soldat cu moartea Dariei Dughina

Rusia consideră că Ucraina a comis atentatul soldat cu moartea Dariei Dughina

Administraţia Vladimir Putin consideră că atentatul soldat cu moartea Dariei Dughina, fiica filosofului Aleksander Dughin, ideologul Kremlinului, a fost planificat şi comis de serviciile secrete ucrainene.
Rusia consideră că Ucraina a comis atentatul soldat cu moartea Dariei Dughina
Mihai Draghici
22 aug. 2022, 15:56, Politic

Crima a fost planificată şi comisă de serviciile secrete ucrainene„, a comunicat luni Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia, conform agenţiei Interfax, citată de site-ul german Tagesspiegel.de.

Administraţia Volodimir Zelenski susţine că nu este implicată în atentatul de la Moscova.

FSB a stabilit că atentatul a fost comis de o individă din Ucraina în vârstă de 43 de ani, care a venit în Rusia în iulie, trecând prin Estonia, stat membru al Uniunii Europene şi al NATO.

Daria Dughina, în vârstă de 29 de ani, a fost asasinată sâmbătă, într-o explozie care a vizat maşina sa. Autorităţile ruse cred că ţinta atacului era tatăl Dariei, filosoful Aleksandr Dughin, considerat ideologul Kremlinului.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis luni după-amiază un mesaj de condoleanţe pentru moartea Dariei Dughina. „O crimă odioasă, crudă a pus capăt vieţii Dariei Dughina, o persoană strălucitoare, talentată, cu un suflet autentic rus, nobil, iubitor şi deschis. A demonstrat ce înseamnă să fii un patriot rus”, a afirmat Vladimir Putin, conform cotidianului Le Monde.