Camera Deputaţilor a adoptat cererea de arestare preventivă a deputatului Ioan Adam
Votul a fost secret, cu bile. Hotărârea de încuviinţare a arestării preventive a fost adoptată cu majoritatea votului deputaţilor prezenţi, potrivit prevederilor legale.
Parchetul a solicitat încuviinţarea arestării preventive a lui Ioan Adam şi Viorel Hrebenciuc în dosarul retrocedărilor. Între timp, Hrebenciuc a fost arestat preventiv, după ce a demisionat din Parlament.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, să propună plenului aprobarea solicitării Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ioan Adam. Comisia a luat această decizie cu 15 voturi „pentru”, 5 „împotrivă” şi 3 abţineri.
Deputatul PSD Ioan Adam nu a dorit să comenteze decizia Comisiei, arătând: „Nu vreau să discut până nu se încheie procedura”.