Videanu: Mulţi din PSD, inclusiv Geoană, ca şi Iliescu, visează încă la socialismul cu faţă umană

Publicat: 03 09. 2009, 11:50
Actualizat: 06 11. 2012, 09:28

Adriean Videanu a ţinut să facă o completare la discursul preşedintei Organizaţiei de Femei, Sulfina Barbu, care vorbea despre faptul că Ion Iliescu pledează pentru o tergiversare a aplicării măsurilor de refromă a statului.

Videanu a competat-o pe Sulfina Barbu, spunând că nu e vorba numai de Ion Iliescu, ci şi de Mircea Geoană. "Amintiţi-vă, în februarie a spus public că este sfârşitul capitalismului. Da, domnul Geoană, marele capitalist. Asta este marea diferenţă dintre noi: ei încă văd socialismul cu faţă umană. Aşa s-a construit PSD-ul. Avem, din perspectiva modernizării României, viziuni diferite. Ei încă vor, mulţi dintre cei din PSD, acel socialism cu faţă umană pe care domnul Ion Iliescu aşa îl visează tot timpul", a spus prim-vicepreşedintele PDL.

Adriean Videanu a adăugat că PDL nu mai aşteaptă nimic, şi va continua modernizarea statului. "Dacă ei vor să fie parteneri cu noi, bine, dacă nu, noi oricum o facem ( modernizarea. nr), a continuat el.

Sulfina Barbu a spus, la rândul ei, că nu ştie dacă partenerii de la PSD doresc să facă reformele statului sau nu.

"Este decizia pe care trebuie să şi-o asume şi este tesul PSD-ului cu PSD-ul însuşi", a spus preşedinta Organizaţiei de femei.

Ea a arătat că în PSD sunt cel puţin două părţi, o parte tăcută şi muncitoare care îşi asumă deciziile guvernamentale, care munesc serios şi o parte care se află în campanie electorală de mult timp şi care lansează pe piaţă multe intoxicări, iar prin acest mod de acţiune nu fac altceva decât să saboteze guvernarea.