Întrebat de jurnalişti, la Arad, dacă Elena Băsescu va influenţa prin candidatura sa scorul electoral al PDL, Stolojan a răspuns negativ şi a spus că nu împărtăşeşte părerea colegului său de partid, Cezar Preda, potrivit căruia PDL va câştiga la mică distanţă de PSD din cauza candidaturii Elenei Băsescu.
"Nu ştiu în ce context a declarat Cezar Preda acest lucru, dar eu cred că vom câştiga cu patru sau cinci puncte peste PSD (…) Din ce mi-au spus experţii în sondaje, electoratul Elenei Băsescu este diferit de electoratul PDL şi este format în special din tineri din anumite segmente sociale", a declarat Stolojan.
El a spus că şi sondajele comandate de PDL arată un avantaj al partidului faţă de PSD cu patru-cinci puncte şi că el are încredere în firma care a făcut sondajele pentru că "de ani de zile au prevăzut cu exactitate ce se va întâmpla la alegeri".
Vicepreşedintele democrat liberal Cezar Preda declara, vineri, la Buzău, că PDL va câştiga alegerile europarlamentare, însă la mică distanţă de PSD, din cauza Elenei Băsescu, care a decis să candideze ca independent.
"Eu sunt ferm convins că PDL va câştiga alegerile europarlamentare. Nu va fi o diferenţă mai mare de unu – două procente de PSD, pentru că avem şi chestiunea cu plecarea lui EBA. PDL şi PSD vor fi însă acolo", spunea Preda.