Săftoiu: Băsescu asculta discuţiile dintre Geoană şi Iliescu
Fostul şef al SIE Claudiu Săftoiu a declarat, marţi seară, la Realitatea TV, că preşedintele Traian Băsescu ştia conţinutul discuţiilor între liderii PSD Mircea Geoană şi Ion Iliescu.
Săftoiu: Băsescu asculta discuţiile dintre Geoană şi Iliescu
"Eu am aflat de intervenţii politice care se bazează pe informaţii şi interceptări ilegale, acum un an, acum doi ani şi am aflat de la preşedintele României că el ştia ce vorbeau Iliescu şi Mircea Geoană", a declarat Săftoiu la Realitatea TV.
La o oră după ce a făcut aceste afirmaţii, Săftoiu a făcut telefonic precizarea că se referă la declaraţii pe care şeful statului le făcea în presă şi nu că îi spunea lui despre aceste convorbiri.
"Este vorba de declaraţiile pe care Băsescu le dădea în presă, nu că-mi spunea mie. Am aflat din surse publice că preşedintele ştia că anumiţi politicieni vorbeau la telefon despre politică, asta nu înseamnă că mi-a spus personal", a susţinut Claudiu Săftoiu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ciolacu a venit în Parlament cu facturile pentru zborurile private la Nisa cu o aeronavă Nordis
-
Propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui Iohannis, respinsă de Birourile Parlamentare Reunite
-
Trump avertizează Iranul cu privire la o „anihilare totală” în cazul unei tentative de asasinat
Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost surprins de declaraţia făcută de fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe.
"Să le fie ruşine şi nu vreau să fac alte comentarii", a afirmat Iliescu la Realitatea TV.
Claudiu Săftoiu a demisionat în martie 2007 de la conducerea SIE, după ce a declarat la Comisia parlamentară de anchetă privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Băsescu că interceptările convorbirilor făcute de SIE sunt pe bază de mandat de la procurorul general şi că Serviciul dispune de aparatură de interceptare.
Administraţia Prezidenţială respinge afirmaţiile făcute de Claudiu Săftoiu "prin care acesta sugera existenţa unor interceptări ilegale ale convorbirilor telefonice dintre doi lideri politici" şi îi solicită acestuia să probeze respectivele afirmaţii.
"Administraţia Prezidenţială respinge afirmaţiile făcute de către domnul Claudiu Săftoiu în cadrul unei emisiuni de televiziune, prin care acesta sugera existenţa unor interceptări ilegale ale convorbirilor telefonice dintre doi lideri politici. Administraţia Prezidenţială îi solicită domnului Săftoiu să probeze afirmaţiile făcute", se arată într-un comunicat al Departamentului de Comunicare Publică de la Palatul Cotroceni.
De asemenea, Administraţia Prezidenţială face apel la mass-media să trateze "cu maximă reticenţă" astfel de afirmaţii "care reprezintă intoxicări fără nicio bază reală şi cu o evidentă tentă politică", menţionează comunicatul.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:40
-
astăzi, 15:37