„Am deschis şi subiectul reluării dialogului la nivelul cel mai înalt, pregătind terenul pentru o vizită a preşedintelui României la Washington, anul acesta, când aniversam 130 de ani de relaţii diplomatice româno-americane”, a precizat şeful diplomaţiei române, referindu-se la discuţia cu secretarul de stat Hillary Clinton.
„Am făcut de asemenea un schimb de opinii cu privire la situaţia din jurul României, Marea Neagră, Asia Centrală, parteneriatul estic pe care îl dezvoltă în acest moment Uniunea Europeană, ne-am concentrat şi asupra evoluţiilor pozitive din Republica Moldova şi i-am explicat doamnei Clinton şi care sunt proiectele noastre în materie de securitate energetica”, a adăugat Teodor Baconschi.
Ministrul de Externe a precizat că a primit de la toţi interlocutorii americani asigurarea că Statele Unite nu se dezangajează din afacerile europene şi cu atât mai mult din zona noilor membri ai Uniunii Europene şi NATO, că dialogul politic se va intensifica, va fi la fel de vivace că până în prezent.
„Avem, prin urmare, angajamentul părţii americane că unitatea transatlantică rămâne un obiectiv major al politicii externe al Statelor Unite”, a adăugat Baconschi.
Pe de altă parte, el a declarat că partea romană îşi va intensifica activitatea pentru eliminarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români, inclusiv prin acţiuni de lobby în Congresul american.
„Legislaţia americană este strictă, ea include nişte criterii pe care trebuie să le îndeplinim pentru a diminua rata de respingere a solicitărilor de viză dinspre România. Am lansat împreună cu Ambasada SUA la Bucureşti o campanie de informare publică cu privire la felul în care un cetăţean poate obţine mai uşor o viză dacă îndeplineşte toate criteriile şi dacă este bine informat cu privire la exigenţele legate de acest demers, vom continua această campanie şi vom continua inclusiv cu ajutorul comunităţilor româneşti din Statele Unite o acţiune de lobby ceva mai bine concertată în Congresul american”, a spus Baconschi.