Video Salut nazist la ieşirea din Parchetul General? Călin Georgescu este deja acuzat de promovarea fascismului
- Candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu, a ieşit din clădirea Parchetului General după cinci ore de audieri.
- La ieşirea din instituţie, el a salutat susţinătorii prezenţi la faţa locului, însă gestul lui este discutat în spaţiul public.
Călin Georgescu a fost pus, miercuri, sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, după ce a fost ridicat în trafic şi dus cu mandat la sediul Parchetului General. El are calitatea de inculpat într-un dosar care vizează, printre altele, instigarea la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, dar şi promovarea, în public, a unor idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare sau rasiste.
În momentul în care a ieşit din clădirea Parchetului General, Călin Georgescu a salutat susţinătorii care se aflau în faţa sediului, iar pe internet circulă acuzaţii în legătură cu faptul că ar fi făcut, de fapt, salutul nazist.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat, miercuri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu, sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni: instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată (privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere), iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe şi iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ciolacu, supărat pe Hurezeanu: Îl anunţ că face parte din Guvernul României. Va pleca acasă
-
Liderul PKK îndeamnă la dezarmare şi pace, într-un moment crucial pentru conflictul kurd din Turcia
-
Poziţia Elenei Lasconi în eventualitatea în care Năsui ar vota moţiunea împotriva guvernului Ciolacu: Eu nu sunt dictator
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1100. Trump prelungeşte anumite sancţiuni împotriva Rusiei până în 2026 / Turcia ia în considerare trimiterea de forţe de menţinere a păcii în Ucraina / Kievul „poate să uite” de aderarea la NATO, afirmă Trump / Coreea de Nord trimite trupe suplimentare în Rusia, susţin serviciile de informaţii sud-coreene / Noi discuţii între Washington şi Moscova
-
ieri, 22:55
Starmer: Marea Britanie are un adevărat prieten în Biroul Oval