Cei 17 primari au semnat o declaraţie comună de susţinere, în care afirmă că, în acest moment, "candidatura lui Traian Băsescu reprezintă singura soluţie responsabilă pentru România şi pentru electoratul de centru-dreapta, care garantează continuarea reformei profunde a statului".
Potrivit şefului PDL Iaşi, Dan Cârlan, declaraţia a fost semnată de primarii PNL din localităţile Alexandru Ioan Cuza, Costuleni, Deleni, Dumeşti, Hărmăneşti, Holboca, Lespezi, Grajduri, Mogoşeşti-Siret, Moşna, Movileni, Plugari, Rediu, Roşcani, Todireşti şi Victoria, precum şi de primarul localităţii Hălăuceşti, membru PNG.
Dan Cârlan a spus că aceşti primari nu vor demisiona din partidele ai căror membri sunt în prezent întrucât riscă să-şi piardă funcţiile.
Liderul PDL Iaşi a afirmat că edilii celor 17 localităţi sunt nemulţumiţi că nu sunt sprijiniţi în derularea proiectelor localităţilor pe care le conduc de către liderii judeţeni ai PNL şi PNG.
"Noi mergem nu de azi sau de ieri în judeţ şi acordăm sprijin tuturor primarilor, indiferent de culoarea politică. Nu a fost vorba despre nicio presiune politică, este dorinţa lor de a-l sprijini pe Traian Băsescu", a spus Dan Cârlan.
Relu Fenechiu a acuzat PDL că face presiuni asupra primarilor liberali
Tot duminică, într-o conferinţă de presă, liderul PNL Iaşi, Relu Fenechiu, a acuzat PDL că face presiuni asupra primarilor liberali din judeţ pentru a-i racola, în perspectiva alegerilor prezidenţiale care se apropie.
"Democrat-liberalii umblă prin judeţ şi le promit primarilor noştri tot felul de lucruri, inclusiv bani pentru localităţile lor. Noi ştim despre toate aceste lucruri", a spus Fenechiu.
PNL are în judeţul Iaşi 36 de primari, în timp ce PDL a câştigat în alegerile locale din iunie 1990 un număr de 23 de primării. Restul, de până, la 90 sunt membri ai PSD.
Anunţul primarilor PNL şi PNG este făcut la câteva zile după ce şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad, membru PSD, a afirmat că îl va sprijini pe Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale.