Şandru spune că nu s-a supărat pe Iliescu
"Nu mă pot supăra pe domnul Ion Iliescu pentru ceea ce a spus, pentru că este un om în vârstă. Nu ne-am certat până acum şi nu vreau să o facem nici acum. Ce a avut cu Cozmin este problema lor. Oricum este ceva ce ţine de trecut", a declarat pentru MEDIAFAX Lavinia Şandru.
Ea a mai spus, în glumă, că şi-a propus să-l asculte pe preşedintele de onoare al PSD – care propusese ca, dacă vrea să revină în PSD, Şandru să facă muncă de partid "cu mânecile suflecate" – ea participând, vineri, la o acţiune de plantare de copaci.
"Am trecut la munca de jos. Acum sunt la Iaşi, unde, împreună cu colegii de la PIN, plantăm copaci. Deci sunt un om ascultător", a mai spus Şandru.
Ea a ţinut să-i transmită lui Ion Iliescu că "ar trebui să se preocupe de moralitatea" lui Traian Băsescu, despre care a afirmat că ar avea un apartament de lux în cartierul din Băneasa construit de firma controlată de omul de afaceri Puiu Popoviciu, apartament care nu se regăseşte în declaraţiile de avere ale preşedintelui României.
"Decât să fie îngrijorat domnul Iliescu de candidatura mea, care poate numai să aducă voturi, ar trebui să se preocupe de moralitatea actualului preşedinte, Traian Băsescu, pentru că domnia sa neagă că ar fi implicat în vreun fel în scandalul cu Puiu Popoviciu, dar, din câte ştiu eu, se pare că are achiziţionat în complexul rezidenţial de la Băneasa al domnului Popoviciu un apartament de lux, de circa un million de euro. Nu ar fi nicio problemă, dar banii ăştia nu au apărut niciodată în declaraţia de avere a familiei Băsescu", a mai spus Lavinia Şandru.
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că propunerea ca Lavinia Şandru să candideze la europene pe lista PSD ar "perturba" climatul şi ar "torpila" unitatea de acţiune a partidului, el îndoindu-se că cineva îşi va permite să facă această propunere în CExN.
Potrivit unor surse din PSD, Partidul Socialiştilor Europeni (PES) a solicitat PSD, prin intermediul secretarului general, Philip Cordery, ca pe lista pentru alegerile europarlamentare să se regăsească doar membri ai partidului.