„Din punct de vedere politic, Alianţa este moartă, datorită contribuţiei decisive şi finale a domnului Tăriceanu şi a PNL. Din punct de vedere politic ea nu mai există, iar fundajul ei este o formă fără fond în acest moment”, a spus Emil Boc.
El a arătat că negociatorii PD şi PNL stabilesc ultimele detalii legate de locurile Alianţei rămase vacante în Parlament, ultima întâlnire a celor două echipe având loc în iulie.
Boc a evitat să precizeze câte din cele şase mandate vacante ar trebui să revină democraţilor şi a arătat că va prezenta un punct de vedere oficial asupra desfacerii Alianţei, după ce echipele de negociere vor discuta acest subiect.
Echipa de negociatori a PD este condusă de Vasile Blaga. Din echipa PNL fac parte Mihai Voicu, Bogdan Olteanu şi Teodor Meleşcanu.
Surse democrate au declarat, pentru MEDIAFAX, că PD ia în considerare posibilitatea ca Alianţa DA să nu mai fie dizolvată juridic, cel puţin anul acesta.
Acestea au mai spus că posibilitatea ca Alianţa DA să îşi păstreze statu-quo-ul este luată în considerare, pentru că nu există un precedent pentru desfiinţarea unei alianţe politice.