FOTO | Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, în drumeţie montană la Lacul Bucura, în Munţii Retezat, unde s-au fotografiat cu turiştii

Publicat: 02 07. 2017, 13:57
Actualizat: 23 08. 2021, 17:25

Preşedintele României şi soţia sa au fost surprinşi de mai mulţi turişti, care au plecat, sâmbătă, pe traseele montane din Munţii Retezat.

Klaus Iohannis a urcat în Munţii Retezat, pe traseul montan care duce la Lacul Bucura, una dintre principalele atracţii turistice din judeţul Hunedoara.

Pe malul lacului glaciar, preşedintele României şi Carmen Iohannis s-au fotografiat cu turiştii.

Lacul Bucura se află la altitudinea de 2.040 metri, în căldarea Bucura, sub Vârful Peleaga, cel mai înalt din Munţii Retezat. Bucura este cel mai mare lac glaciar din România, cu o suprafaţă de 8,9 hectare, fiind alimentat de cinci izvoare principale.