Toate subvenţiile Uniunii Europene acordate companiei după februarie 2017 – când a intrat în vigoare o lege locală privind conflictul de interese – nu sunt în regulă şi vor trebui returnate, au spus auditorii în raport.
Babis, al cărui guvern minoritar a fost criticat pentru gestionarea epidemiei de coronavirus, a respins orice conflict de interese şi a declarat că auditul a fost „manipulat” de duşmanii săi politici.
„Am respectat pe deplin Lex Babis, care era menită să mă scoată din politică”, a scris el într-o postare pe Twitter, referindu-se la o lege aprobată de parlamentul ceh pentru a limita acumularea de puteri în mass-media, afaceri şi a politică.
Auditorii au spus că Republica Cehă ar trebui să returneze subvenţiile UE pe care Agrofert le-a primit după februarie 2017, de aproximativ 11 milioane de euro, reprezentând granturi acordate de Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul Social European.
Ivan Bartos, preşedintele Partidului Piraţilor, aflat în opoziţie, a sugerat că auditul confirmă că rapoartele preliminare ar putea avea implicaţii mai largi.
„Vom trimite scrisori autorităţilor cehe pentru a recupera banii de la Agrofert”, a declarat Bartos pentru ştirile iDNES.cz.
Ancheta UE a condus la mitinguri în masă împotriva lui Babis în 2019 în ceea ce au devenit unele dintre cele mai mari proteste din ţară din ultimii 30 de ani.