Sârbu: Nica ştia că Blaga se întâlneşte cu foşti angajaţi MAI, pregătindu-şi instalarea

Ministrul social-democrat al Agriculturii, Ilie Sârbu, a declarat, luni seară, la Realitatea TV, că ministrul de Interne Dan Nica ştia de două luni că Vasile Blaga se întâlneşte cu anumiţi foşti angajaţi ai MAI, pentru a-şi pregăti instalarea la Ministerul de Interne.

Urmărește
20 afișări
Imaginea articolului Sârbu: Nica ştia că Blaga se întâlneşte cu foşti angajaţi MAI, pregătindu-şi instalarea

Ministrul social-democrat al Agriculturii, Ilie Sârbu (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

"În urmă cu aproximativ două luni sau două luni şi jumătate, domnul Nica deja avea informaţii - că lucra la Ministerul de Interne, nu la Cultură sau la Agricultură - că domnul Blaga are întâlniri cu anumiţi foşti angajaţi ai Ministerului de Interne, pregătea schema, birourile unde se va muta", a susţinut Ilie Sârbu.

El a spus că revocarea lui Dan Nica de la conducerea Ministerului de Interne era dirijată, era dictată de o săptămână.

"Era în plic pusă şi doar s-a aplicat", a afirmat Sârbu.

Marţi, expiră termenul de 24 de ore acordat de premierul Emil Boc PSD, pentru nominalizarea unui înlocuitor al lui Dan Nica la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Boc a anunţat, luni, în şedinţa coaliţiei, intenţia de a-l revoca pe Nica din cauza situaţiei proaste legată de siguranţa cetăţeanului şi i-a reproşat ministrului declaraţiile despre închirierile de autobuze la prezidenţiale.

Ulterior, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că premierul Boc a propus, în coaliţie, ca ministrul de Interne, Dan Nica (PSD), să fie înlocuit, cu titlu interimar, de Vasile Blaga, actual ministru PDL al Dezvoltării, susţinând că acest lucru denotă "disperarea" lui Traian Băsescu. Boc a negat, însă, această informaţie.

Comitetul Executiv al PSD a decis că îl susţine pe Nica şi a avertizat că, dacă acesta va fi revocat, miniştrii social-democraţi se vor retrage din Guvern.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici