Prima pagină » Politic » Antonescu şi Nicolai au votat pentru remaniere, Orban s-a abţinut – surse

Antonescu şi Nicolai au votat pentru remaniere, Orban s-a abţinut – surse

Vicepreşedinţii PNL Norica Nicolai şi Crin Antonescu au votat, luni, în BPC, pentru remanierea guvernamentală, în timp ce vicepreşedintele Ludovic Orban, ministru al Transporturilor, a fost unul dintre cei care s-au abţinut, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse liberale.
Antonescu şi Nicolai au votat pentru remaniere, Orban s-a abţinut - surse
15 oct. 2007, 18:33, Politic

Alte două abţineri au aparţinut lui Adrian Semcu, membru delegat al BPC, şi lui Vlad Moisescu, membru BPC, au mai precizat sursele citate.

Liderul liberal, premierul CălinPopescu Tăriceanu, a declarat, luni, după şedinţa Biroului Politic Central al partidului, că PNL a decis să nu facă nicio remaniere.

Tăriceanu a precizat că propunerea de remaniere a fost respinsă cu 16 voturi "împotrivă", 2 voturi "pentru" şi 3 abţineri.

Şeful Cabinetului a precizat că unul dintre subiectele şedinţei conducerii liberale a fost legat de „necesitatea” sau „non-necesitatea” unei remanieri guvernamentale, având în vedere unele poziţii exprimate de colegii săi.

„S-a trecut la un vot pentru ca această chestiune să nu mai genereze în continuare speculaţii şi comentarii. Vă spun foarte clar, a fost un vot covârşitor pentru a nu face o remaniere care nu se justifică din punct de vedere politic. Au fost 16 voturi împotriva remanierii, două pentru şi trei abţineri”, a declarat premierul.

Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu, susţinut de senatorul Norica Nicolai, a propus, luni, în şedinţa conducerii liberale, să se discute despre remanierea Guvernului, însă ministrul Transporturilor Ludovic Orban a afirmat că ar trebui stabilite nişte criterii pentru evaluarea miniştrilor, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea formaţiunea liberală.