Berceanu îi avertizează pe membrii PDL: Cine nu respectă deciziile va fi executat fără milă
„Eu sunt obişnuit cu o regulă pe care am numit-o, foarte demult, nu de acum, de 15 ani, regula celor doi D, adică democraţie la luarea deciziilor, dezbateri, luări de cuvânt şi, după ce se ia o decizie, disciplină. Când s-a luat o decizie, toată lumea respectă această decizie cu disciplină maximă. Văd că această regulă se pierde atât la Dolj, cât şi la nivel central. Este o regulă foarte bună, de la care nu trebuie abdicat”, a declarat, duminică, la Craiova, Radu Berceanu.
Liderul PDL Dolj a precizat că au avut loc întâlniri la nivel central, unde s-au stabilit mai multe reguli pentru ca democrat-liberalii să îşi vadă liniştiţi de campania electorală.
„Cine nu respectă deciziile care s-au luat cât se poate de corect, va fi executat fără milă”, a spus Berceanu.
Berceanu şi-a exprimat, sâmbătă, la Craiova, nemulţimirea faţă de modul în care fostul ministru Sebastian Lăzăroiu s-a raportat la PDL, afirmând că fostul consiler de la Cotroceni era „un fel de prezicător în politică, un fel de Tata Omida, ostentativ de independent”.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat vineri, la propunerea premierului Emil Boc, decretul pentru revocarea din funcţia de ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a lui Sebastian Lăzăroiu.
De asemenea, Băsescu a semnat decretul pentru numirea Sulfinei Barbu în funcţia de ministru al Muncii.
Cererea de revocare a venit după ce Lăzăroiu a criticat, în mai multe ocazii, activitatea PDL şi a susţinut înfiinţarea unei mişcări de centru-dreapta care să includă mai mulţi vectori polici.
Ieşirile sale publice au fost criticate de mai mulţi lideri PDL, inclusiv pe către Ioan Oltean.