Scandalul Blue Air. Corpul de control al premierului a fost trimis la Ministerul Mediului
Conform unor surse guvermamentale, un funcţionar de la Administraţia Fondului pentru Mediu ar fi poprit conturile Blue Air, iar legal, cât timp o companie este în corcordat, nu se putea pune poprire.
Astfel, Corpul de control al premierului a fost trimis la Ministerul Mediului, iar premierul aşteaptă un raport.
Ministrul Mediului Tanczos Barna nu ar fi cunoscut această situaţie.
Blue Air a sistat pe 6 septembrie toate zborurile programate de pe aeroporturile din România, din cauza unei popriri a conturilor de către Ministerul Mediului.
Blue Air anunţa că din cauza unei situaţii „neprevăzute”, constând în poprirea tuturor conturilor de către Ministerul Mediului, compania se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze zborurile din România.
„Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declaraţiile publice şi instigările directe de
Joi, Blue Air a anunţat că rambursarea tuturor sumelor datorate pasagerilor pentru biletele achiziţionate depinde esenţial de reluarea operaţiunilor şi a activităţii de vânzare a Blue Air.
În perioada 6 septembrie – 9 octombrie 2022, numărul total de pasageri afectaţi de anulările zborurilor este de aproximativ 230.000, reprezentând aproximativ 77.000 rezervări bilete de călătorie.