Scheffer despre România în NATO: Nimeni nu ar putea cere mai mult unui aliat
Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a declarat, vineri, că doreşte să-şi exprime public profunda gratitudine faţă de contribuţia României de aproape 1.000 de militari la ISAF, apreciind că "nimeni nu ar putea cere mai mult de la un aliat".

Scheffer despre România în NATO: Nimeni nu ar putea cere mai mult unui aliat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Vreau să mă folosesc de această ocazie pentru a declara public profunda mea gratitudine faţă de contribuţia României de aproape 1.000 de militari la operaţiunile noastre ISAF", a spus Scheffer într-un discurs rostit la Facultatea de Drept din Bucureşti, unde i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa.
"Am fost de numeroase ori în Afganistan şi am observat munca excelentă pe care personalul militar al ţării dumneavoastră o desfăşoară în şi împrejurul Zabulului", a spus Scheffer.
El a adăugat că sarcina ce revine militarilor români în acea zonă este una periculoasă şi a deplâns moartea unora dintre ei în misiunii.
"Regret sincer pierderea, în ultimii şase ani, a unui număr de 11 militari români în timp ce serveau NATO şi România, dintre care trei au decedat în ultimele două luni" , a spus el.
"Ei şi-au pus viaţa în pericol pentru ca eu şi voi să putem continua să trăim în siguranţă. Şi sunt convins că sacrificiul lor nu va fi fost în zadar", a mai spus Scheffer.
De asemenea, Scheffer a lăudat România pentru modul în care a participat la asumarea sarcinilor Alianţei.
"Nimeni nu ar putea cere mai mult din partea unui aliat. A fost un privilegiu pentru mine că în ultimii cinci ani am cooperat îndeaproape cu România - nu doar cu miniştrii şi oficialii de rang înalt, ci şi cu poporul", a mai spus secretarul general al NATO.
Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a primit, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti, în cadrul unei festivităţi care a fost organizată la Facultatea de Drept.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:41
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1094. Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina / Rubio: Întâlnirea dintre Trump şi Putin depinde de progresele în negocierile de pace / Zelenski: Întâlnirea cu emisarul american Kellogg redă speranţa
-
astăzi, 14:22
NEWS ALERT Europa League: FCSB o va întâlni pe Olympique Lyon în optimi