Scholz spune că Germania trebuie să facă „totul” pentru a menţine relaţii bune cu Statele Unite

Publicat: 14 11. 2024, 06:58
Actualizat: 14 11. 2024, 07:00

Liderul german a subliniat că a avut „o discuţie bună” cu Donald Trump după victoria acestuia în alegerile prezidenţiale.

„Trebuie să continuăm să facem tot posibilul pentru a ne asigura că aceste relaţii continuă să se dezvolte bine în deceniile următoare, indiferent de guvernul aflat la putere aici sau acolo”, a pledat Scholz în faţa parlamentului german.

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a luat cuvântul miercuri în faţa Bundestagului pentru prima dată după anunţul potrivit căruia Germania va organiza alegeri pe 23 februarie, după ruperea coaliţiei de guvernare.