Social-democraţii vor ca fiecare român să primească, de la stat, câte 30 de măşti de protecţie
Mai mulţi parlamentari PSD şi ProRomânia vor ca fiecare român să primească, gratuit, câte 30 de măşti de protecţie.
”Prin prezenta lege se acordă gratuit un set de 30 măşti de protecţie pentru fiecare cetăţean român aflat pe teritoriul României până la data de 15 Mai 2020”, prevede proiectul depus astăzi de mai mulţi parlamentari PSD şi ProRomânia.
Potrivit proiectului, în actualul context epidemiologic determinat de răspândirea noului coronavirus, Ministerul Sănătăţii prin UNIFARM S.A. dispune achiziţionarea de măşti de protecţie, conform standardelor europene in vigoare, preponderent de la producători interni şi din import.
Fondurile pentru acordarea măştilor ar urma să fie asigurate de la bugetul de stat şi din fondurile proprii ale companiei Unifarm S.A.
”Distribuţia măştilor se realizează de compania Unifarm S.A. prin Direcţiile de Sănătate publică judeţene şi al Municipiului Bucureşti către autorităţile publice locale. Autorităţile publice locale se vor asigura de distribuirea către fiecare cetăţean al setului de 30 măşti de protecţie în mod gratuit”, se mai arată în proiectul de lege iniţiat, printre alţii, de liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu.