Klaus Iohannis a primit scrisoarea semnată de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu în care cei doi lideri ai coaliţiei îl informează că au retras sprijinul politic al Guvernului Grindeanu şi vor declanşarea procedurilor pentru numirea unui alt premier.
„Preşedintele României a primit scrisoarea semnată de preşedinţii PSD şi ALDE, prin care aceştia anunţă că au retras Guvernului sprijinul politic. Preşedintele României a luat act de faptul că în interiorul Coaliţiei de guvernare a apărut o nemulţumire în ceea ce priveşte activitatea Executivului şi că se doreşte schimbarea întregului Cabinet”, a precizat purtătorul de cuvânt al lui Klaus Iohannis.
Dobrovolschi a invocat prevederile articolului 106 din Constituţia României în ceea ce priveşte deciziile ulterioare ale preşedintele referitoare la Guvern şi şi la premier.
„Potrivit art. 106 din Constituţia României, funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. Conform art. 7 din legea fundamentală, dacă prim ministrul se află în una din situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile, preşedintele României va desemna un alt membru al guvernului ca prim ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile prim ministrului până la formarea noului guvern.Deocamdată, nu ne aflăm în niciuna dintre situaţiile menţionate în Constituţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale.
Dobrovolschi a mai precizat că preşedintele Klaus Iohannis va declanşa procedurile pentru desemnarea unu nou premier după ce postul va deveni vacant.
„Când funcţia de prim-ministru va deveni vacantă, fie ca urmare a demisiei primului-ministru sau prin adoptarea în Parlament a unei moţiuni de cenzură, Preşedintele României va declanşa procedurile constituţionale în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru. În situaţia în care Guvernul va fi demis conform Constituţiei, Preşedintele României va urma cu celeritate paşii procedurali prevăzuţi în Legea Fundamentală”, a mai precizat Dobrovolschi.
Totodată, şeful statului a cerut soluţionarea crizei din cadrul Coaliţiei, care este o responsabilitate strict a partidelor, a precizat Dobrovolschi.
Răspunsul venit de la Cotroceni nu este cel dorit de PSD şi ALDE. Şeful statului a explicat, prin vocea purtătorului de cuvânt, că, potrivit Constituţiei, nu poate face nimic.