Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, informarea Parlamentului ar trebui făcută cel mai devreme marţi, după ce ministrul Titus Corlăţean va participa luni, la Bruxelles, la reuniunea de urgenţă a miniştrilor de externe UE dedicată situaţiei din Ucraina.
„Urmărim cu profundă preocupare evoluţiile din Ucraina şi facem apel la responsabilitate din partea tuturor celor implicaţi în dinamica ultimelor evenimente pentru o rezolvare paşnică a tensiunilor existente în această regiune. Parlamentul României va sprijini în continuare aspiraţiile şi obiectivele europene ale poporului ucrainean şi reafirmă importanţa luării unor decizii democratice care să asigure unitatea Ucrainei„, a declarat Valeriu Zgonea.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, preşedinte al PNL, a anunţat că va solicita, luni, convocarea Birourilor Permanente, pentru ca, marţi, Parlamentul, reunit în şedinţă comună, să adopte o declaraţie privind situaţia din Ucraina.
Ulterior, USD a precizat că susţine reunirea plenului Parlamentului pentru adoptarea unei declaraţii privind situaţia din Ucraina, menţionând că momentul potrivit ar fi miercuri, după votul din plen de marţi pentru noua structură a Guvernului de la Bucureşti.
Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că declaraţia privind situaţia din Ucraina, dorită de liberali, poate fi adoptată în aceeaşi zi în care s-ar vota noul Guvern Ponta, fiind un bun prilej şi pentru premier să aibă un punct de vedere pe subiect.