- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Scutaru despre Stănişoară: Să-şi dea demisia şi să lase la o parte îngâmfarea de prost-gust
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, George Scutaru, a declarat, pentru MEDIAFAX, că ministrul Apărării ar trebui să-şi dea demisia şi "să lase la o parte îngâmfarea de prost gust pe care o afişează şi care se bazează doar pe un caracter mic şi meschin".
Scutaru despre Stănişoară: Să-şi dea demisia şi să lase la o parte îngâmfarea de prost-gust
"Sperăm ca măcar la moţiunea simplă pe Apărare, care se va discuta la Senat, ministrul Stănişoară să fie în stare să prezinte situaţia ministerului pe care îl conduce", a spus Scutaru, miercuri seară, pentru MEDIAFAX, adăugând că nici până în prezent "nu se ştie cât de mult vor întârzia programele de înzestrare, care vor fi afectate de lipsa fondurilor şi dacă şi când va exista o rectificare bugetară prin care MApN să primească fondurile luate de Guvernul Boc".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
"Dincolo de mitocăniile spuse de Stănişoară, până în prezent în mandatul său avem câteva certitudini", a spus Scutaru, precizând că una dintre acestea este faptul că, în timpul ministeriatului lui Stănişoară, veniturile militarilor au scăzut între 15 şi 20 %, "fapt fără precedent în ultimii 20 de ani".
"Tot în cele şase luni de când este ministru, Stănişoară a reuşit performanţa să fie ministrul cu cea mai scăzută notorietate din Guvern, deşi MApN a fost întotdeauna considerat ca un minister de imagine, iar toţi înaintaşii săi au avut o notorietate şi o cotă de încredere în rândul populaţiei incomparabil mai mare decât cea a lui Stănişoară", a mai spus Scutaru.
Vicepreşedintele Comisie de Apărare din Camera Deputaţilor a mai spus că răspunsul dat de ministrul Stănişoară referitor la moţiunea simplă depusă de liberali "dovedeşte că acesta habar nu are de ce se întâmplă în instituţia pe care, din păcate , o conduce".
"Dacă ar vizita mai des unităţile militare din subordinea sa şi dacă în MApN s-ar face cu adevărat studii privind satisfacţia personalului din Armată, ministrul Stănişoară ar vedea ce preţ pun pe el cei pe care îi conduce", a mai comentat Scutaru.
Deputatul PNL a mai spus că a existat chiar în partidul lui Stănişoară un ministru care şi-a dat demisia din lipsă de fonduri, precizând că este vorba despre Mircea Miclea.
"Pentru binele Armatei, Mihai Stănişoară ar putea să-i urmeze gestul şi să lase la o parte îngâmfarea de prost gust pe care o afişează şi care se bazează doar pe un caracter mic şi meschin", a conchis Scutaru.
Reacţia deputatului PNL vine după ce ministrul Apărării, Mihai Stănişoară l-a atacat pe acesta, miercuri seară, într-o declaraţie transmisă MEDIAFAX.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO