Secretarul de stat Adrian Rădulescu va candida din partea PDL în Colegiul VI Neamţ pentru CD

Publicat: 13 07. 2011, 17:11
Actualizat: 13 07. 2012, 05:32

Rădulescu şi-a anunţat candidatura miercuri, la Drobeta Turnu Severin, unde a participat la o întâlnire cu agricultorii.

„În premieră, aici, pentru dumneavoastră, o să vă spun că pe data de 21 august sunt alegerile pentru Camera Deputaţilor pentru postul de deputat rămas liber după moartea domnului Victor Surdu, Dumnezeu să-l ierte, şi voi candida pentru acest post susţinut de coaliţia de la putere, dar din partea Partidului Democrat Liberal”, a declarat Rădulescu.

Secretarul de stat a adăugat că decizia de a candida din partea Partidului Democrat Liberal a fost luată în coaliţia de guvernare, deşi la momentul actual ocupă o funcţie a UNPR.

„Deşi eu am fost simpatizant al UNPR – funcţia pe care o deţin la minister este a UNPR -, în urma discuţiilor care au avut loc în coaliţie s-a decis că trebuie să candidez din partea PDL”, a spus Adrian Rădulescu.

În şedinţa de Guvern din data de 29 iunie, Executivul a decis ca alegerile pentru ocuparea a două funcţii de deputat rămase vacante, în judeţele Neamţ şi Maramureş, să se desfăşoare la 21 august.

În luna mai, Camera Deputaţilor a constatat încetarea mandatului deputatului PSD Victor Surdu, ca urmare a decesului acestuia, şi vacantarea locului de deputat în circumscripţia 29 Neamţ, colegiul uninominal 6.

Tot în luna mai, Camera Deputaţilor a adoptat hotărârea prin care declară vacant locul de deputat al lui Cătălin Cherecheş (PNL), ca urmare a demisiei acestuia după ce a fost ales primar al oraşului Baia Mare, judeţul Maramureş.