- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (10.10.2017, 12:51)
- Gabriel Pecheanu
Şedinţă ALDE în biroul lui Călin Popescu Tăriceanu/ Vosganian: Viorel Ilie are votul nostru de susţinere. Nu intenţionăm să revenim asupra lui
Liderii ALDE s-au întrunit, marţi, într-o şedinţă, în contextul în care premierul Mihai Tudose a anunţat, luni seara, că urmează o remaniere, printre cei vizaţi fiind şi Viorel Ilie, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul.
Urmărește
1841 afișări
Şedinţă ALDE în biroul lui Călin Popescu Tăriceanu. Surse din interiorul ALDE spun că liderii partidului nu vor accepta remanierea lui Viorel Ilie
Potrivit unor surse din interiorul ALDE, liderii partidului nu vor accepta remanierea lui Viorel Ilie, vicepreşedinte ALDE şi ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, ameninţând chiar cu retragerea sprijinului parlamentar pentru Executivul condus de Mihai Tudose.
”Dacă Mihai Tudose îl dă afară pe Viorel Ilie, înseamnă că vrea să rupă coaliţia de guvernare, aşa că Gavrilescu demisionează instant şi ieşim de la guvernare. Înseamnă că îşi permit să piardă votul nostru”, au mai precizat sursele.
Şedinţa se desfăşoară în biroul lui Călin Popescu Tăriceanu de la Senat. Printre cei absenţi se numără vicepremierul Graţiela Gavrilescu şi ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Trump la Davos: „Iubesc Europa”, dar „am nemulţumiri foarte mari” cu Uniunea Europeană
-
Trump se adresează elitei de afaceri de la Davos: planuri pentru combaterea inflaţiei, reducerea taxelor şi extinderea producţiei de energie
-
Şoc în pieţe. Trump cere Arabiei Saudite să scadă preţul petrolului pentru a pune capăt războiului din Ucraina
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, este plecat în Cehia, urmând să se întoarcă în ţară miercuri seara.
Premierul Mihai Tudose a declarat, luni seara, la Antena 3, că a invocat posibilitatea de a demisiona de la conducerea Guvernului, într-un cerc restrâns, de numai câteva persoane, Tudose precizând, totodată, că relaţia nu Dragnea nu este ”într-un moment fericit”.
Vosganian: Viorel Ilie are votul nostru de susţinere. Nu intenţionăm să revenim asupra lui
Purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, a declarat, marţi, partidul a dat un vot de susţinere pentru ministrul Viorel Ilie şi nu intenţionează să revină asupra lui, iar orice remaniere poate fi făcută prin consultarea coaliţiei de guvernare.
”În ceea ce-l priveşte pe ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, acum două săptămâni ALDE, prin vot, a reconfirmat încrederea pentru ministrul nostru. Faţă de votul acela nu s-a întâmplat nimic şi nu intenţionăm să revenim asupra lui. În plus, acest vot al nostru şi încrederea acordată ministrului a fost reconfirmată şi de votul din Senat. Privind ipoteza remanierii, procedurile interne ale coaliţiei de guvernare spun limpede că orice remaniere se face în urma propunerilor pe care primul ministru le prezintă în faţa coaliţiei de guvernare. Neexistând până acum o astfel de propunere, pentru noi această posibilă remaniere rămâne doar o ipoteză pe care a prezentat-o primul ministru”, a declarat purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian.
El a ţinut să reamintească faptul că guvernul este în funcţie în urma susţinerii politice a coaliţiei de guvernare.
”Este firesc ca orice posibilă remaniere să se facă în urma prezentării de către primul ministru în faţa coaliţiei a motivelor care îl determină să facă o anumită selecţie în ceea ce priveşte miniştrii”, a mai spus Vosganian.
El a precizat că între ALDE ŞI PSD nu au existat discuţii, iar o întâlnire va avea loc după ce liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, se va reîntoarce în ţară.
Întrebat dacă totuşi premierul Mihai Tudose va anunţa remanierea lui Viorel Ilie, atunci a spus că are sentimentul că cel care doreşte ruperea coaliţiei este chiar Mihai Tudose.
Varujan Vosganian a menţionat că poziţia prezentată a fost discutată cu preşedintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu. El a refuzat să precizeze dacă ALDE va părăsi guvernarea în cazul în care Mihai Tudose anunţă remanierea celor cinci miniştri.
Premierul Mihai Tudose a declarat, luni seara, la Antena 3, că a invocat posibilitatea de a demisiona de la conducerea Guvernului, într-un cerc restrâns, de numai câteva persoane, Tudose precizând, totodată, că relaţia nu Dragnea nu este ”într-un moment fericit”.
Potrivit unor surse din interiorul ALDE, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, le-a transmis colegilor de partid că, dacă îi cer, el este dispus să părăsească funcţia guvernamentală, urmând să rămână senator.
”Ne-a spus că premierul nu l-a anunţat înainte de a face anunţul privind remanierea sa”, au mai spus sursele.
Citeşte şi: Şedinţă ALDE în biroul lui Călin Popescu Tăriceanu. Surse din interiorul ALDE spun că liderii partidului nu vor accepta remanierea lui Viorel Ilie
Citeşte şi: Întâlnire Iohannis - Tudose, la Palatul Cotroceni. Administraţia prezidenţială confirmă informaţiile Mediafax: Discuţiile, în contextul crizei politice
Citeşte şi: Şedinţă crucială la PSD | Social-democraţii se reunesc la 13.30, la sediul central, pentru discuţii privind remanierea / Cine sunt miniştrii aflaţi pe lista neagră a premierului – surse
Citeşte şi: Bădălău, Ciolacu, Neacşu şi Stănescu sunt cei patru social-democraţi care i-au cerut lui Tudose să nu demisioneze – surse
Citeşte şi: Split TVA, proiectul modificat substanţial de Comisia de buget-finanţe, pe ordinea de zi a şedinţei de plen a Senatului
Citește pe alephnews.ro: Un marinar român a fost eliberat de rebelii Houthi. Cum evoluează situația din Orientul Mijlociu
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Yuval Raphael a fost aleasă să reprezinte Israelul la Eurovision 2025. Artista a supraviețuit atacului Hamas din 7 octombrie 2023
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe