- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (29.07.2019, 00:00)
- Ana Petrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Şedinţa coaliţiei PSD-ALDE a început la Guvern. Discuţii despre cazul din Caracal, modificarea legii STS şi rectificarea bugetară, printre teme. CEx PSD, astăzi
Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că va discuta cu Viorica Dăncilă, în şedinţa de luni a coaliţiei. despre rectificarea bugetară, ALDE fiind nemulţumit că serviciile primesc jumătate de miliard în plus, şi despre modificarea legii STS. Tot luni, de la ora 18.00, PSD are o reuniune a CEx.
Urmărește
902 afișări
Şedinţa coaliţiei, luni. Modificarea legii STS şi rectificarea bugetară, printre teme. CEx PSD, luni
UPDATE ORA 10:42 - Şedinţa coaliţiei PSD-ALDE a început la Guvern. Discuţii despre cazul din Caracal
Membrii coaliţiei PSD-ALDE au ajuns în această dimineaţă la Guvern pentru a discuta cu premierul Viorica Dăncilă. Coaliţia va discuta despre măsurile care ar putea fi luate după crima de la Caracal, suplimentarea finanţării serviciilor speciale la rectificarea bugetară şi modificarea legii STS.
La Palatul Victoria au ajuns luni dimineaţă din partea ALDE: preşedintele Senatului şi liderul formaţiunii Călin Popescu Tăriceanu, secretarul general Daniel Chiţoiu, vicepremierul şi ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu şi deputatul Varujan Vosganian.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Sebastian Burduja, cu prilejul audierilor pentru poziţia de ministru al Energiei: Centrala Romgaz de la Iernut va fi gata în mai-iunie şi la fel şi cea de la Mintia de 1000 MW va fi gata anul următor. Avem câteva mii de de MW noi în solare, eoliene şi stocare prevăzuţi să intre funcţiune în 2025
-
AUR cere CCR să constate vacantarea funcţiei de preşedinte al României
-
Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor
Din partea PSD au ajuns: ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici, ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu, preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache.
Aceştia cel mai probabil se întâlnesc, la ora transmiterii acestei ştiri, cu premierul Viorica Dăncilă.
Anterior, surse din PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că întrunirea coaliţiei va avea loc, luni, la ora 10.00, la Palatul Victoria.
Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică la Antena 3, că temele pe care le va aborda cu premierul vizează posibile măsuri pe care le poate lua Guvernul şi Parlamentul, în contextul cazului din Caracal. Liderul ALDE a precizat că poate fi modificată legea STS sau procedurile de intervenţie în cazuri precum cel din Caracal.
Totodată, preşedintele Senatului a spus că vor fi discuţii şi despre rectificarea bugetară, precizând că a văzut proiectul făcut de Ministerul de Finanţe şi sunt tăieri la insituţii sau ministere importante, la investiţii şi alte capitole, însă sunt majorări cu peste jumătate de miliard la bugetele SRI, SIE şi STS.
„Mâine (luni - n.r.) cu doamna premier vom avea acest subiect de discutat foarte serios, pentru că eu nu cred că prioritatea României este finanţarea instituţiilor de forţă în statul român”, a explicat Tăriceanu.
CEx al PSD va avea loc, luni, de la ora 18.00, la sediul din Băneasa, conform unui anunţ al partidului.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, sâmbătă, că ia în calcul un referendum care are în vedere pedepse mai mari pentru criminali, violatori şi pedofili, cum ar fi închisoarea pe viaţă sau castrarea chimică, în contextul cazului din Caracal.
Totodată, pe fondul situaţiei din Olt, preşedintele PSD a spus că a amânat Congresul partidului din 3 august, unde trebuia să fie lansat candidatul la prezidenţiale, respectiv Viorica Dăncilă.
Cât despre subiectele care ar putea fi discutate la CEx, Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, că Eugen Teodorovici ar fi potrivit pentru funcţia de premier, dacă PSD va câştiga alegerile prezidenţiale. Liderul social-democraţilot a adăugat că va face o propunere în acest sens după ce va discuta în Comitetul Executiv Naţional al partidului.
O altă temă pe care Dăncilă a spus că ar vrea să o abordeze la următoarea şedinţă a Comitetului Executiv ar fi legată de stabilirea echipei de campanie şi strategia PSD la prezidenţiale.
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Cazul Caracal. Dăncilă îi răspunde lui Iohannis după ce a acuzat Guvernul: A apărut târziu şi a vorbit degeaba. N-a înţeles că miza e mai mare decât el/ Fifor: Iohannis a ratat un moment bun să arate că este om
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe