Şedinţa de plen din Senat, încheiată cu respingerea programului de lucru pentru săptămâna viitoare
Şedinţa de plen a Senatului a fost încheiată, miercuri, fără a se vota ordinea de zi şi cu respingerea programului de lucru pentru săptămâna viitoare, blocajul din această Cameră a Legislativului continuând, de data aceasta pe tema dreptului independenţilor de a activa în comisii.
Şedinţa de plen din Senat, încheiată cu respingerea programului de lucru pentru săptămâna viitoare (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a anunţat, după ce senatorii au revenit din pauza de consultări, că s-a depăşit programul de lucru, astfel că, în conformitate cu Regulamentul, se supune votului programul de lucru pentru săptămâna viitoare.
Programul de lucru a fost supus votului, fiind respins cu 47 de voturi "împotrivă", 34 favorabile şi o abţinere.
Mircea Geoană a comentat că acest vot este în contradicţie cu spiritul declaraţiilor din plen şi a anunţat încheierea şedinţei de plen.
Senatorii au luat în cursul zilei de miercuri două pauze de consultări, solicitate de PDL şi UDMR, pentru a se ajunge la un consens pe tema cererii de revocare din funcţie a preşedintelui Senatului, cea de-a doua fiind cerută pentru a se rezolva impasul creat de solicitarea independenţilor de a avea un loc în Comisia de Regulament.
Ultima pauză de consultări a fost luată cu o jumătate de oră înaintea expirării programului de lucru, în care senatorii PDL, UDMR şi independenţi, pe de o parte, şi cei ai PSD şi PNL, pe de altă parte, s-au contrazis în interpretarea Regulamentului, fără a vota nici măcar ordinea de zi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO