Prima pagină » Politic » Şedinţa Parlamentului, întreruptă pentru câteva clipe din cauza unei borsete cu potenţial suspect

Şedinţa Parlamentului, întreruptă pentru câteva clipe din cauza unei borsete cu potenţial suspect

Şedinţa reunită a celor două Camere ale Parlamentului a fost întreruptă miercuri de preşedintele de şedinţă, Gabriel Vlase, care a anunţat că pe holul sălii de plen a fost găsită o borsetă, iar dacă în 10-15 minute nu va fi găsit proprietarul, aceasta va fi declarată de SPP ca fiind "suspectă".
Şedinţa Parlamentului, întreruptă pentru câteva clipe din cauza unei borsete cu potenţial suspect

„Pe holul de la P1 cineva a uitat o borsetă. N-ar fi un mare păcat, dar din punct de vedere al securităţii clădirii, în 10-15 minute se va declara suspectă. Aşa că vă rugăm să vă faceţi un inventar – cine a uitat o borsetă. Înţeleg că a fost un grup de senatori acolo. Trataţi cu seriozitate – în 15 minute SPP va declara chestiunea suspectă”, a spus preşedintele de şedinţă, Gabriel Vlase.

În şedinţa de miercuri se votează conducerile ASF şi CNSAS, precum şi modificarea componenţei comisiilor pentru controlul SIE şi SRI.