Fostul preşedinte Win Myint a fost şi el condamnat la patru ani pentru aceleaşi acuzaţii, dar ambii foşti lideri nu au fost încă duşi la închisoare. Un purtătorul de cuvânt al juntei militare a explicat că ei vor trebui să facă faţă altor acuzaţii.
Câştigătoarea Premiului Nobel pentru Pace, în vârstă de 76 de ani, Aung San Suu Kyi a fost reţinută de generalii care au răsturnat guvernul la primele ore ale zilei de 1 februarie, punând capăt scurtei perioade de democraţie din Myanmar.
Junta a adăugat ulterior o serie de acuzaţii, printre care încălcarea legii secretelor oficiale, corupţie şi fraudă electorală. Fostul lider riscă zeci de ani de închisoare, dacă este condamnat pentru toate acuzaţiile.
Jurnaliştii nu au putut participa la procedurile speciale ale instanţei din capitală, iar avocaţilor care o reprezintă pe Suu Kyi au primit interzis să vorbească cu presa.
Din ziua loviturii de stat, peste 1.300 de oameni au fost ucişi şi peste 10.000 au fost arestaţi în timpul unei reprimări drastice împotriva disidenţei, conform estimărilor unui ONG local care ţine cont de mărturiile şi plângerile celor din opoziţie.