- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Şeful CJ Covasna: Luând în considerare standardele europene, opt regiuni ar fi puţine, ar trebui 16
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, afirmă că, luând în considerare standardele europene, nu se poate face o reorganizare administrativă pe opt judeţe sau regiuni, apreciind că ar fi optimă existenţa a 16 unităţi administrative, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că, în opinia sa, propunerea privind reorganizarea administrativă în urma căreia ar fi doar opt judeţe nu se poate pune în practică, iar optim ar fi să existe 16 astfel de unităţi administrative.
"În opinia mea, luând în considerare standardele europene, opt regiuni sau judeţe ar fi puţine, ar trebui să fie 16", a spus Tamas, reamintind că UDMR a elaborat deja un proiect de lege prin care se propune înfiinţarea a şaisprezece regiuni de dezvoltare, printre care una care să grupeze judeţele Covasna - Harghita - Mureş.
Preşedintele CJ Covasna a subliniat că, indiferent dacă se vorbeşte despre regiuni de dezvoltare sau noi judeţe, UDMR susţine gruparea judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş.
Tamas Sandor a adăugat că nu ar avea nicio problemă dacă, în urma reorganizării administrative, s-ar desfiinţa actualele consilii judeţene şi prefecturi.
"În timp ce vom vorbi despre faptul că judeţele Covasna, Harghita şi Mureş vor fi grupate într-o regiune, respectiv să facă parte din aceeaşi regiune, atunci nu am nicio obiecţie în a se desfiinţa unele instituţii", a spus preşedintele CJ Covasna, care este şi liderul judeţean al UDMR.
Luni dimineaţă, BPN al PDL a mandatat conducerea partidului să discute cu partenerii din coaliţie pentru elaborarea unui proiect de act normativ pentru reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, după cum a anunţat Gheorghe Flutur.
Surse din partid susţin că intenţia conducerii PDL este ca Guvernul să definitiveze chiar în această săptămână proiectul privind reorganizarea administrativă a ţării.
Dacă legea va fi adoptată în varianta susţinută de Traian Băsescu şi de PDL, România va avea opt regiuni, care se vor numi tot "judeţe". Totodată, vor fi desfiinţate actualele consilii judeţene şi prefecturi, întrucât va exista doar o structură administrativă pe judeţ, au relatat sursele citate
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Reacţia lui Lasconi la stabilirea datei alegerilor prezidenţiale pe 4 mai: „Rămân trei întrebări la care nu ne-au răspuns încă”
-
România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare
-
Emil Hurezeanu, despre Visa Waiver: Va fi nevoie de o autorizare electronică în sistemul ESTA
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO