- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Şeful CJ Harghita: Considerăm ca fiind necesară deschiderea biroului nostru din Bruxelles
Şeful Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, consideră necesară deschiderea biroului de informare a Consiliilor Judeţene Harghita şi Covasna la Bruxelles, afirmând că "nu este vorba nici mai mult, nici mai puţin decât de un birou lobby care reprezintă interesele regiunii în UE".
Biroul de presă al Consiliului Judeţean Harghita a dat publicităţii, joi, un comunicat de presă semnat de preşedinţii CJ Harghita şi Covasna, Borboly Csaba şi Tamas Sandor, prin care cei doi afirmă că este "necesară" deschiderea biroului din Bruxelles, care să reprezinte interesele de dezvoltare a judeţelor la nivelul instituţiilor Uniunii Europene (UE), transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Începând cu 1 iunie se deschide biroul de informare a Consiliilor Judeţene Harghita şi Covasna, care are ca scop principal reprezentarea intereselor de dezvoltare a judeţelor la nivelul instituţiilor Uniunii Europene. Nu este vorba nici mai mult, nici mai puţin decât de un birou lobby care reprezintă interesele regiunii în UE, din care există deja în jur de două mii, iar prin deschiderea acestui birou se va deschide cel de-al 2001", se arată în comunicat.
În document se mai precizează că numeroase judeţe, respectiv regiuni din România sau din alte ţări, au deja un astfel de birou la Bruxelles şi din aceste considerente "deschiderea unuia în vedere reprezentării celor două judeţe în capitala Uniunii este actuală, deoarece în urma unei promisiuni am reuşit să obţinem spaţiul necesar în mod gratis".
"Sarcina biroului va fi, în spiritul solidarităţii regionale, şi ajutarea acelor consilii locale din judeţul Mureş care ne adresează o solicitare în acest sens şi dorim să rămânem membri ai biroului de reprezentanţă al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România", se arată în finalul comunicatului.
Borboly a declarat corespondentului MEDIAFAX că acest birou ar avea rolul de a "promova proiectele comune şi probleme specifice judeţelor".
"Vrem să aducem fonduri pentru comunităţile locale din cele trei judeţe (Harghita, Covasna şi Mureş - n.r.) (...). Am avut standuri comune în ţară şi în străinătate la târgurile de profil, iar din punctul de vedere al produselor tradiţionale suntem deja în hypermarketurile internaţionale, aşadar vrem un trai mai bun pentru locuitorii celor trei judeţe, indiferent de etnia lor", a spus Borboly.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna Demeter Janos declara, pe 13 aprilie, corespondentului MEDIAFAX că în perioada 31 mai - 1 iunie va avea loc deschiderea oficială a biroului de reprezentare a judeţelor Covasna şi Harghita la Bruxelles, menţionând că acest birou va reprezenta şi judeţul Mureş.
Demeter Janos a menţionat că biroul de reprezentare va funcţiona într-o clădire care este cunoscută ca şi "Casa Regiunilor Ungare".
Potrivit sursei citate, cu această ocazie europarlamentarii Sogor Csaba, Tokes Laszlo şi Iuliu Winkler vor oferi, în 31 mai, o recepţie la Parlamentul European, urmând ca în 1 iunie să aibă loc deschiderea oficială a biroului.
Potrivit iniţiatorilor, obiectivele principale ale biroului de reprezentare de la Bruxelles vor fi strângerea, procesarea şi transmiterea informaţiilor despre politicile şi problemele instituţionale ale UE, informarea unităţilor administrativ-teritoriale despre deciziile luate de Parlamentul European, Comisia Europeană, respectiv Comitetul Regiunilor şi celelalte organisme ale UE, obţinerea de proiecte comunitare şi sprijinirea accesării proiectelor de interes local.
De asemenea, iniţiativa are ca scop întărirea reprezentării intereselor celor trei judeţe privind proiectele europene, stabilirea de contacte cu instituţiile europene care au rol semnificativ în derularea proiectelor importante pentru judeţe, de parteneriate cu regiuni din cadrul UE, activităţile de networking şi lobby.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO