- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (08.04.2019, 16:37)
- Alexandru Costea
Şeful Comisiei juridice din Camera Deputaţilor: Modificarea Codurilor penale este o urgenţă. Ar fi trebuit o OUG
Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Nicuşor Halici, a declarat luni că modificarea codurilor penale reprezintă o urgenţă, indiferent dacă este făcută prin OUG sau lege, iar în contextul îm care Opoziţia îngreunează procesul legislativ, el crede că ar trebui adoptată de Executiv.
Urmărește
518 afișări
Şeful Comisiei juridice din Camera Deputaţilor: Modificarea Codurilor penale este o urgenţă. Ar fi trebuit o OUG
"Este o urgenţă. Că este prin ordonanţă, că este prin lege, este o urgenţă. În primul rând, ar trebui reglementate şi adoptate şi promulgate, în ce ordine doriţi dvs, acele dispoziţii care au fost declarate consituţionale şi cele care nu au fost atacate cu privire la modificările de la Coduri la CCR. Deci, alea se consideră. Ele, normal, ar fi putut fi proiect de lege, dar având în vedere că opoziţia, într-o mai mică sau mai mare măsură îndreptăţită, atacă tot ce adoptăm noi în Parlament la CCR şi îngreunează procesul legislativ, eu cred că ar fi trebuit OUG. Acum, dacă nu se mai întâmplă, cred că ar trebui pe de altă parte să începem să legiferăm, să finalizăm aici în Parlament. Ar fi mai multe soluţii în Parlament pe care să le adoptăm şi care să le parcurgem uletrior", a declarat Nicuşor Halici în Parlament.
Referitor la afirmaţiile ministrului Justiţiei Tudorel Toader că nu este decis în privinţa urgenţei acestor modificări, deputatul PSD a declarat că nevoia de urgenţă pentru modificarea Codurilor penale este din momentul în care au fost declarate neconstituţionale unele prevederi din Coduri.
"Urgenţă e din momentul în care au fost declarate neconstituţionale, deci de la momentul acelor zeci de decizii CCR a intervenit urgenţa. Pe de altă parte, cu privire la directivă, la fel este urgenţă, că pasează să raspundă domnia sa de ce pasează", a spus Halici.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Misterul accidentului aviatic din Coreea de Sud se adânceşte. Datele de zbor şi înregistrările audio s-au oprit cu 4 minute înainte de accident. Investigator: "Este rar"
-
ANALIZĂ ZF. În România importurile asigură 60% din consumul de produse lactate în România
-
Ion Cristoiu: O moştenire a Războiului Rece: NATO
Nicuşor Halici a afirmat că i-ar recomanda premierului Viorica Dăncilă să-l evalueze pe ministrul Justiţiei în funcţie de programul de guvernare asumat de PSD şi de sarcinile primite de acesta de la Viorica Dăncilă.
Întrebat dacă ministrul Tudorel Toader a îndeplint programul de guvernare PSD pe portofoliul Justiţiei, Halici a răspuns "parţial".
Viorica Dăncilă a declarat, luni, că va lua o decizie cu privire la demiterea ministrului Justiţiei după ce va asculta părerea colegilor în şedinţa Comitetului Executiv al PSD. Premierul a precizat că va prezenta social-democraţilor evaluarea sa în legătură cu Tudorel Toader.
Liviu Dragnea l-a avertizat, vineri, pe Tudorel Toader că nu mai poate continua aşa, anunţând de luni bune ordonanţe, dar fără să facă nimic. PreşedinPSD a spus că decizia legată de ministrul Justiţiei stă la mâna premierului.
Liderul PSD spune că decizia este la premier. „Să meargă la Bruxelles cu 7-8 articole, într-o mare umilinţă. În ceea ce priveşte codurile, parlamaentul să îşi urmeze cursusl. Aceste legi trebuie să fe finalizate. Gvernul trebuie să se ocupe de programul de guvernare.Nu putem să lăsăm să se discute despre teme parazit luni de zile”.
Întrebat dacă vrea ca Toader să plece, Dragnea a răspuns: „Nu mă interesează (...) Nimeni nu poate să stea prizonierul acestor teme parazite”.
Acesta a mai spus că sunt zeci de acte normative întârzitate de ministrul Justiţiei.
Citește pe alephnews.ro: FT: Donald Trump și-a revizuit promisiunea de campanie de a pune capăt războiului din Ucraina în „24 de ore”
Citește pe www.zf.ro: Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Iohannis salută trimiterea „Dosarului Revoluţiei” în judecată: Crimele nu pot rămâne nepedepsite!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
J-Hope, membrul BTS, pleacă în turneul „Hope on the Stage”. Este primul turneu solo după încheierea serviciului militar
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe