- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Şeful statului a primit tulnice şi a gustat preparate tradiţionale, pe Muntele Găina
Preşedintele Traian Băsescu a primit, duminică, la manifestările dedicate Târgului de Fete de pe Muntele Găina, mai multe tulnice şi a gustat din preparate tradiţionale din Ţara Moţilor.
Traian Băsescu face o baie de mulţime, cu ocazia participării la Universitatea şi Tabăra de Vară "Tusvanyos", la Băile Tuşnad, sâmbătă, 18 iulie 2009 (Imagine: Mediafax Foto)
După ce a asistat la slujba "Te Deum" de la Crucea Iancului, şeful statului a depus o jerbă de flori la monument, iar apoi a vizitat, împreună cu soţia sa, Maria, mai multe standuri ale unor expoziţii şi un târg naţional al meşterilor populari.
Traian Băsescu a primit în dar de la localnici tulnice şi a gustat mai multe preparate tradiţionale din Ţara Moţilor.
Şeful statului a petrecut în jur de o oră şi jumătate la manifestările de pe Muntele Găina, iar apoi s-a îndreptat spre comuna Avram Iancu, unde se află şi casa memorială a eroului, urmând să plece apoi din judeţul Alba.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
Potrivit estimărilor poliţiştilor, aproximativ 2.000 de persoane au participat la manifestări, prezenţa fiind mult mai mică decât în anii anteriori, din cauza vremii nefavorabile.
Preşedintele a sosit în zonă în jurul orei 10.00 şi a participat la o slujbă "Te Deum", la Crucea Iancului. Programul evenimentului cuprinde şi un moment pregătit special de organizatori în acest an, adunarea "oastei lui Iancu", creat de câteva zeci de tineri călăreţi îmbrăcaţi în portul tradiţional din perioada lui Avram Iancu.
Băsescu i-a salutat pe cei prezenţi la Târgul de Fete, stând apoi de vorbă cu aceştia, fotografiindu-se alături de unii dintre ei şi acordând autografe.
Târgul de Fete a început, sâmbătă, la Casa Memorială "Avram Iancu" din comuna cu acelaşi nume, cu vernisajul expoziţiei "Sărbătoarea Muntelui Găina în perioada interbelică". Programul a inclus o paradă a portului popular, finala festivalului-concurs "Cultură pentru Cultură", recitaluri susţinute de Irina Loghin şi Veta Biriş.
Sâmbătă seară au început manifestările şi pe Muntele Găina, unde organizatorii au pregătit un program pentru tineri, cu muzică, jocuri de lasere şi lumini, spectacol pirotehnic. La miezul nopţii, pe munte a fost aprins cel mai mare foc de tabără din Munţii Apuseni, denumit "Focul Îndrăgostiţilor".
Duminică, manifestările mai includ vernisajul expoziţiilor meşterilor populari prezenţi la târg şi vor avea loc spectacole folclorice, susţinute de formaţii şi interpreţi din judeţele Alba, Hunedoara, Cluj şi Bihor.
Peste 200 de poliţişti şi jandarmi sunt mobilizaţi în Avram Iancu şi pe Muntele Găina pentru a asigura ordinea în cadrul manifestărilor.
Târgul de Fete de pe Găina este, de doi ani, marcă înregistrată la OSIM a Consiliului Judeţean Alba.
În fiecare an, pe Muntele Găina din judeţul Alba se organizează, în cea mai apropiată duminică de data de 20 iulie, cea mai mare sărbătoare tradiţională românească în aer liber - Târgul de fete. Sărbătoarea este organizată, în colaborare, de judeţele Alba, Hunedoara, Cluj, Bihor, Arad, fiind un adevărat festival al cântecului şi al jocului, al tradiţiilor şi al datinilor strămoşeşti.
Bătrânii povestesc că pe Muntele Găina nu s-au vândut fete niciodată, fiind vorba de o sărbătoare a tuturor moţilor, în care tineri, fete si băieţi, joacă, petrec, cântă, iar feciorii fac cunoştinţă cu fetele din locuri depărtate, pentru ca, apoi, mulţi dintre ei să se căsătorească.
Târgul de fete de pe Găina este menţionat prima dată în anul 1816, dar ar putea fi mult mai vechi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO