Întrebat în legătură cu decizia ÎCCJ în cazul Voiculescu, Geoană a răspuns: „E un subiect politic. Evident că aici, din punct de vedere al Senatului, nu există consecinţe instituţionale. Evident, există posibile consecinţe politice sau juridice, dar din punct de vedere instituţional, activitatea domnului Dan Voiculescu în conducerea Senatului este practic neafectată de această decizie”.
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis irevocabil, joi, că liderul conservatorilor Dan Voiculescu este fost colaborator al fostei Securităţi, cu numele conspirativ „Felix”. Astfel, ICCJ confirmă decizia Curţii de Apel Bucureşti.
Senatorul PC Dan Voiculescu declară că decizia ICCJ în cazul său este „un verdict absolut incorect, care reflectă imensele presiuni exercitate asupra magistraţilor” şi precizează că procesul va continua la CEDO.