Semn de răcire a relaţiei dintre Rusia şi China. Ministrul chinez de Externe spune în ce tabără se află Beijingul în războiul din Ucraina într-o convorbire cu omologul american

Publicat: 23 12. 2022, 15:53
Actualizat: 23 12. 2022, 15:58

China „se află de partea comunităţii internaţionale în convingerea păcii şi în promovarea discuţiilor. Ea va continua să joace un rol constructiv în felul său pentru a dezamorsa criza„, se arată în comunicatul emis de Ministerul Afacerilor Externe de la Beijing.

„Secretarul de stat Antony J. Blinken a discutat cu consilierul de stat şi ministrul de externe al Republicii Populare Chineze Wang Yi”, confirmă comunicatul de presă al Washingtonului.

Blinken „şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi la ameninţările pe care acesta le reprezintă pentru securitatea globală şi stabilitatea economică”, se arată în comunicatul american, conform POLITICO.

„Este extrem de important să se menţină canale deschise de comunicare” între China şi SUA, a adăugat ulterior Blinken pe Twitter.

Invazia în toată regula a Rusiei în Ucraina, în februarie, devine un punct sensibil în relaţiile sino-ruse.

După ce a declarat iniţial că susţine „suveranitatea şi securitatea” Moscovei în iunie anul trecut, preşedintele chinez Xi Jinping l-a avertizat recent pe omologul său rus Vladimir Putin să nu folosească arme nucleare în Ucraina în timpul unui schimb de replici cu cancelarul german Olaf Scholz, aflat atunci într-o vizită de stat în China.

Xi Jinping a cerut, de asemenea, Germaniei şi Europei să „joace un rol important în apelul la pace şi în facilitarea negocierilor”.

În septembrie, Putin însuşi a recunoscut că Beijingul şi-a exprimat „întrebări” şi „îngrijorări” cu privire la războiul din Ucraina, în urma întâlnirii sale cu Xi în timpul unui summit multilateral în Uzbekistan.