Senat: Corina Dumitrescu a fost aleasă reprezentant al societăţii civile în CSM

Senatorii au ales-o, luni, pe Corina Dumitrescu, soţia deputatului PSD Cristian Dumitrescu, drept reprezentant al societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, acesta întrunind 58 de voturi "pentru".

Urmărește
7 afișări

Acest punct a fost introdus pe ordinea de zi la propunerea secretarului Senatului Adrian Ţuţuianu (PSD), solicitarea sa fiind aprobată cu 54 de voturi "pentru", un vot "împotrivă” şi două "abţineri".

Iniţial, acest punct nu figura pe ordinea de zi a şedinţei de luni a acestei Camere, după ce reprezentanţii puterii din Biroul Permanent au votat "împotrivă" în şedinţa Biroului.

Senatorii coaliţiei guvernamentale au părăsit, luni, sala plenului, după ce au pierdut la vot în faţa opoziţiei, care şi-a impus punctul de vedere introducând pe ordinea de zi alegerea reprezentanţilor societăţii civile în CSM.

Senatorii PDL, UDMR şi UNPR au părăsit sala de plen, invocând necesitatea unei consultări în grup, după ce opoziţia a reuşit să introducă pe ordinea de zi alegerea reprezentanţilor societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii.

După ce opoziţia a reuşit să îşi impună punctul de vedere şi a modificat ordinea de zi pentru ca alegerea reprezentanţilor societăţii civile în CSM să aibă loc luni, liderul grupului PDL a solicitat o pauză de consultări.

Un minut mai târziu, el a revenit la microfon, argumentând că puterea şi opoziţia nu au ajuns la un punct comun în ceea ce priveşte procedura de alegere a celor doi reprezentanţi ai societăţii civile în CSM şi a anunţat că senatorii puterii pleacă din plen, pentru consultări de cel puţin 30 de minute.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici