Senator PDL: Alegerea primarului şi viceprimarului într-un singur tur evită înţelegeri de culise

Senatorul PDL de Suceava Tiberiu Prodan, membru al Comisiei de administraţie publică, a declarat, miercuri, că alegerea primarului într-un singur tur de scrutin şi alegerea viceprimarului prin vot direct ar veni în sprijinul comunităţilor locale şi ar evita "înţelegerile de culise" între partide.

Urmărește
21 afișări

Prodan a declarat corespondentului MEDIAFAX că propunerea de modificare a legislaţiei pentru alegerile locale ar urma să fie discutată în regim de urgenţă.

El a spus că membrii Comisiei pentru administraţie publică din Senat ar putea dezbate chiar săptămâna viitoare această propunere legislativă.

"Vom da apoi o formă finală, acceptată de toţi membrii coaliţiei de guvernare", a spus senatorul PDL.

El a arătat că propunerea ca primarul să fie ales în urma unui singur tur de scrutin este o dorinţă a majorităţii populaţiei care vrea ca primarul să fie ales la fel ca şi preşedintele de Consiliu Judeţean.

"S-a constatat, din studii, că peste 80 la sută dintre primarii în funcţie sunt cei care obţin cele mai multe voturi în primul tur de scrutin. Asta este dorinţa alegătorilor. S-a constatat însă că în al doilea tur, când se fac coaliţii şi diverse înţelegeri între partide, se schimbă rezultatul primului tur", a spus Prodan.

El a mai spus că şi alegerea viceprimarului ar trebui să fie făcută în mod direct, de către alegători.

"S-a constatat că în 90 la sută din cazuri viceprimarul provine dintr-o formaţiune mică, dar care dă numărul de voturi necesar pentru obţinerea majorităţii în Consiliul Local", a spus senatorul PDL.

El a subliniat că în localităţile unde primarul este de altă culoare politică decât viceprimarul se creează disensiuni atât în Consiliul local, cât şi între primar şi viceprimar.

Prodan a mai declarat că nu se poate risca poziţia primarului dintr-o localitate din cauza viceprimarului.

El a spus că viceprimarul ar putea fi ales pe listă separată sau în tandem cu primarul.

"Ideea este ca viceprimarul să fie ales prin vot direct, şi nu prin hotărârea consilierilor", a mai spus senatorul PDL.

Un grup de parlamentari PDL, PSD+PC, independenţi, ai minorităţilor naţionale şi deputatul PNL Pavel Horj au depus, în 15 noiembrie 2010, "o propunere legislativă de modificare a articolului 97 din Legea nr 267/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale".

Conform proiectului de lege, alineatul doi al articolului 97 ar urma să stipuleze că "este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în primul tur de scrutin", al treilea alineat precizând că "în caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa doar candiaţii care se află în această situaţie".

Proiectul se află la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici