Senator PDL: Dezbaterea Legii educaţiei în Comisie în week-end este pompiersitică
Mihaela Popa, care absentează sâmbătă de la lucrările comisiei, a declarat, pentru agenţia MEDIAFAX, că, personal, a luat parte la toate şedinţele de până în prezent, dar că „acum, în week-end am fost anunţată pe final”. „Eu sunt şi preşedinte de filială, sunt şi alegeri, dar e aş fi vrut să aştept un rezultat şi o motivare a Curţii Constituţionale. Mie mi se pare că ne batem joc de tot ce se întâmplă”, a spus senatorul democrat-liberal.
Ea a arătat că în urmă cu o săptămână membrii Comisiei au discutat o zi întreagă la un articol în legătură cu care senatorii PSD din comisie nu erau de acord. „Am stat o zi întreagă dacă să votăm sau nu principiul eficientizării manageriale şi financiare şi, deodată, sute de articole pe bandă. Această lege, din cele 180 de articole, cât am fost eu prezentă, are doar unsprezece articole neschimbate şi de aceea a şi durat atât de mult şi, de o dată, au început, pe bandă rulantă, să curgă articole. Aceasta înseamnă că, în continuare, vrem să ne batem joc şi nu vrem cu adevărat o dezbatere”, a opinat senatorul PDL.
Ea a menţionat că ar fi fost mai bine dacă s-ar fi aşteptat un răspuns din partea CurţiiConstituţionale.
„Eu nu văd acestă viteză în acest week-end. De luni încolo voi participa. Eu aş fi vrut să văd un răspuns al Curţii şi, după aceea, dacă este deja asumată…”, a declarat Mihaela Popa.
Ea a adăugat că în Comisie s-a încercat anterior, „poate mai elegant, o boicotare”.
„Din moment ce stai o săptămână la trei principii, în momentul în care schimbi din 150 de articole, la învăţământul preuniversitar, totul şi laşi doar cinci articole şi, de odată, în trei zile, se termină totul acolo unde sunt articole foarte importante, că rectorul nu mai poate fi parlamentar, mă duce gândul că există, efectiv, interese personale ale membrilor din Comisie de a nu trece anumite articole”, a spus ea.
Comisia pentru învăţământ dezbate, sâmbătă, proiectul Legii educaţiei naţionale, în absenţa parlamentarilor puterii.
Şedinţa, care se desfăşoară în cvorum, este condusă de vicepreşedintele comisiei, senatorul PSD Ecaterina Andronescu.
La dezbateri mai participă senatorii PNL Nicolae Robu şi Cristian Ţopescu şi senatorii PSD Dănuţ Prunea, Doina Silistru şi Ioan Mang.