Prima pagină » Politic » Senator PSD: Companii din SUA vor să coopereze cu România în apărare, cybersecurity sau energie

Senator PSD: Companii din SUA vor să coopereze cu România în apărare, cybersecurity sau energie

Companii americane din Statul Utah, SUA sunt prezente în România pentru a identifica posibilitatea de cooperare în domeniile apărare, cybersecurity, energie sau aerospațial, spune, marți, senatorul PSD, Radu Ștefan Oprea, fost ministru al Economiei.
Senator PSD: Companii din SUA vor să coopereze cu România în apărare, cybersecurity sau energie
Sursa foto: Alexandra Pandrea/GMN/Mediafax Foto
Laura Buciu
04 mart. 2025, 09:19, Economic

Potrivit lui Oprea, dezvoltarea companiilor din aceste domenii în Statul Utah este foarte rapidă, în fapt economia acestui stat este clasată pe primul loc între statele americane.

„Avem nevoie de tehnologie și de parteneri de încredere cu care să dezvoltăm produse noi. Strategia Națională pentru Industria de Apărare și Legea Cooperării Industriale adoptate anul trecut oferă aceste oportunități. Sper ca vizita organizată de 47 G, Organizația contractorilor din industria de apărare a statului Utah, împreună cu Black Sea Strategies să producă efecte imediate prin identificarea de proiecte și parteneriate inclusiv la nivelul universităților”, a spus senatorul PSD pe pagina sa de Facebook.

Mai multe companii americane din statul Utah din zona de apărare, cybersecurity, energie sau domeniul aerospaţial au participat la întâlniri cu jucătorii din industria de apărare românească şi cu reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi ai MApN.

Sesiunile Aerospace and Defense Trade Mission to Romania au fost organizate de compania de consultanţă Black Sea Strategies, împreună cu biroul comercial al Ambasadei Statelor Unite şi cu 47G – Asociaţia contractorilor din industria de apărare din Utah.