Senator PSD: Viorica Dăncilă trebuie să facă un pas în spate

Senatorul PSD de Hunedoara, Cristian Resmeriţă, consideră că Viorica Dăncilă trebuie să facă un pas în spate, pentru ca social-democraţii să aibă o şansă.

Urmărește
857 afișări
Imaginea articolului Senator PSD: Viorica Dăncilă trebuie să facă un pas în spate

„Consider că acest rezultat este unul ruşinos pentru PSD, cred că în acest moment candidatul nostru, doamna Viorica Dăncilă, trebuie să facă un pas în spate, pentru ca PSD să aibă o şansă”, scrie senatorul PSD de Hunedoara, Cristian Resmeriţă, pe Facebook.

Citeşte şi: Liviu Pleşoianu îi cere demisia Vioricăi Dăncilă de la conducerea PSD: „Oprea a fost băgat pe şest în CEx”

Acesta adaugă în postare şi rezultatele alegerilor prezidenţiale în Valea Jiului, potrivit cărora la Lupeni PSD are 61,01%, iar PNL - 38,99%, la Petrila PSD are 65,7%, în timp ce PNL a obţinut 34,3% din voturi, în timp ce rezultatul la Petroşani este PSD - 54,08%, PNL - 45,92%.

Conform aceleiaşi postări, candidatul PSD a câştigat şi la Aninoasa, Vulcan şi Uricani.

La nivel naţional, Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat că a centralizat până acum 99,67% dintre voturile pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Klaus Iohannis a obţinut 65,88% dintre voturi, iar Viorica Dăncilă - 34,12%.

Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne este de 9.953.659, reprezentând 54,46% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici