- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Senatul a adoptat cererea de reexaminare la Legea Curţii de Conturi
Senatorii au adoptat, miercuri, cu unanimitea celor 113 senatori care îşi înregistraseră prezenţa, cererea de reexaminare formulată de şeful statului asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.
Senatul a adoptat cererea de reexaminare la Legea Curţii de Conturi (Imagine: Mediafax Foto)
Senatorii şi-au însuşit majoritatea observaţiilor făcute de şeful statului asupra propunerii de modificare a legii Curţii de Conturi.
În urma dezbaterii cererii de reexaminare, Senatul a stabilit că autoritatea de audit a Curţii de Conturi este condusă un preşedinte şi doi vicepreşedinţi numiţi de Parlament, dintre consilierii de conturi, pentru perioada de mandat pentru care ei au fost numiţi, mandat care nu poate fi reînnoit.
Senatorii au introdus în textul de lege şi atribuţiile specifice ale preşedintelui şi vicepreşedinţilor, care în textul iniţial trimis la promulgare nu erau prevăzute expres.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
De asemenea, senatorii au acceptat solicitarea şefului statului şi au introdus un termen precis, de 15 zile, în care entitatea auditată de Curtea de Conturi poate face obiecţiuni scrise la constatările din rapoartele întocmite de auditorii publici externi.
Senatorii au scăzut de la 12 ani la 10 ani durata minimă de vechime în domenii economico-financiare pe care trebuie să o aibă un consilier de conturi pentru a putea fi numit în această funcţie.
Raportul asupra cererii de reexaminare păstrează din forma iniţială a legii prevederea că membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului, sunt inamovibili pe durata mandatului, sunt demnitari de stat şi sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători.
Senatorii au eliminat un articol care stabileşte că funcţile de preşedinte, vicepreşedinte şi consilier de conturi sunt asimilate funcţiilor de preşedinte, vicepreşedinte, respectiv judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, funcţia de preşedinte al Autorităţii de Audit este asimilată celei de vicepreşedinte al ICCJ, iar funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit este asimilată celei de preşedinte de secţie de la ICCJ.
Raportul asupra cererii de reexaminare mai stabileşte că membrii Curţii de Conturi nu pot face parte din partide politice, nu pot face activităţi de comerţ, direct sau prin persoane interpuse, şi nu pot participa la conducerea sau administrarea unei societăţi comerciale sau civile.
De asemenea, senatorii au eliminat din textul iniţial trimis la promulgare prevederea care stabilea că membrii Curţii de Conturi nu pot fi cercetaţi, reţinuţi, arestaţi sau trimişi în judecată penală sau contravenţională decât la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă ICCJ, cu aprobarea Birourilor Permanente ale Camerelor Parlamentului.
În urma cererii de reexaminare a preşedintelui, Senatul a adoptat un amendament care prevede că, de la data trimiterii în judecată penală, membrii Curţii de Conturi şi auditorii publici externi sunt suspendaţi din funcţiile lor, iar în cazul unei condamnări definitive ei sunt demişi de drept, iar în caz de achitare suspendarea încetează.
Senatul este Camera decizională în privinţa acestui act normativ.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO