- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (06.10.2021, 13:14)
- Cosmin Pirv
Senatul a adoptat proiectul prin care copiii vor avea acces în curţile şcolilor
Senatorul a adoptat proiectul de lege care dă posibilitatea copiilor să folosească spaţiile din curţile şcolilor şi în afara programului şcolar.

Sursa foto: Mediafaxfoto
Iniţiatorii proiectului susţin că două ore de sport pe săptămână, cât au elevii în programa şcoalară, nu sunt de ajuns.
„Un pas uriaş înainte. Copiii care vor să facă sport şi mişcare trebuie să aibă acces la terenurile de sport din curtea şcolii şi după program. Două ore de sport pe săptămână nu sunt de ajuns”, a declarat deputatul USR PLUS Tudor Pop, iniţiatorul proiectului.
Conform reprezenanţilor USR PLUS, primarii formaţiunii au acţionat, încă din primele luni de mandat, astfel încât copiii să se poată juca în siguranţă în curţile şcolilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Deja, acest lucru se întâmplă în Braşov, Sectorului 2 sau în oraşul Victoria, unde primarii au deschis porţile a zeci de şcoli. În alte localităţi, consilierii USR PLUS au înaintat propuneri similare.
Proiectul de lege va ajunge în Camea Deputaţilor pentru votul final.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe