În ultimele săptămâni, pe fondul blocajului înregistrat la Senat în legătură cu legea asistenţei sociale, numărul actelor normative adoptate tacit a crescut. Printre proiectele al căror termen de adoptare a expirat înainte ca acestea să fie dezbătute de senatori se numără atât iniţiative ale parlamentarilor, cât şi proiecte ale Guvernului.
Printre actele adoptate tacit se află OUG 71/2011, referitoare la acordarea de stimulente pentru personalul din sectorul bugetar. De asemenea, pe lista iniţiativelor care au trecut de această Cameră în varianta iniţiatorilor mai figurează cele privind desfăşurarea activităţii de picnic, reorganizarea terenurilor agricole prin comasare, contractarea serviciilor de consultanţă şi reprezentare juridică de către autorităţile publice centrale, companii şi societăţi naţionale cu capital majoritar de stat şi regiile autonome.
De asemenea, a trecut la Camera Deputaţilor, fără dezbatere şi vot, propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice şi de servicii. Propunerea stabileşte că o autoritate contractantă din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei are obligaţia de a solicita aprobarea Parlamentului dacă valoarea estimată, fără TVA, a contractului de achiziţie publică este egală sau mai mare cu echivalentul a 25 milioane de euro.
Camera Deputaţilor va trebui să ia o decizie finală şi în legătură cu modificări privind Legea 296/2004 privind Codul Consumului, Ordonanţa 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor pe piaţă, Ordonanţa 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor şi Legea 31/1990 privind societăţile comerciale.
Tot tacit au trecut de Senat şi completarea Legii 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 105 din 27 iunie 2001 privind frontiera de stat a României şi propunerea legislativă pentru modificarea Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
De asemenea, Senatul a aprobat tacit trei iniţiative legislative care propun modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Pe de altă parte, Senatul a adoptat tacit, săptămâna trecută, 13 acte normative.