Senatul a amânat pentru luni alegerea reprezentanţilor societăţii civile în CSM

Senatul a amânat, miercuri, pentru luni, decizia de validare a celor doi membri ai CSM din partea societăţii civile, senatorii neajungând la un consens cu privire la ordinea în care se vor face validarea primului membru desemnat şi alegerea celui de-al doilea dintre cei cinci candidaţi.

Urmărește
15 afișări

Alegerea reprezentanţilor societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii a generat dispute în Senat, liderii grupurilor PDL şi PSD, Cristian Rădulescu şi Ilie Sârbu, solicitând ca întâi să fie validată în funcţie Corina Dumitrescu şi abia apoi să se voteze cel de-al doilea reprezentant, dintre cei cinci candidaţi.

"M-am consultat cu liderii de grupuri şi, cel puţin majoritar, dacă nu unanim, s-a desprins soluţia ca votul asupra celui de-al doilea reprezentant să se dea prima dată, după care votul pentru punerea de acord a hotărârii Senatului cu decizia Curţii să aibă loc pe punctul al doilea", a solicitat Rădulescu.

La rândul său, Ilie Sârbu a cerut ca votul pentru Corina Dumitrescu să aibă loc primul, după care să se voteze cel de-al doilea reprezentant din cei cinci candidaţi, solicitând o pauză de consultări de trei minute.

Liderul grupului PNL, Puiu Haşotti, a acuzat-o pe Monica Macovei că a făcut lobby puternic pentru unul dintre cei cinci candidaţi pentru cel de-al doilea post de membru al CSM din partea societăţii civile.

"Mergem la televizor fiecare vorbim cu foarte multă convingere, cu foarte mult patos despre independenţa justiţiei, că noi oamenii politici nici nu se pune problema să avem ingerinţe sau opţiuni mai ales pentru CSM. Propunerea făcută de domnul senator Rădulescu şi replica de la domnul Sârbu nu fac decât să demonstreze că există parti-pris-uri atunci când urmează ca Senatul să desemneze pe cineva în CSM. Domnul lider PSD a solicitat sau nu pauză de consultări? Eu nu o solicit... Să vedeţi o altă ingerinţă a unui om politic - Monica Macovei. Ca şi când doamna Monica Macovei nu a făcut suficient de mult rău justiţiei şi Parlamentului şi nu a avut suficient de multe ingerinţe în justiţia din România, vine cu un candidat. Doamna Monica Macovei a făcut lobby pentru un candidat să intre în CSM şi tare mi-e teamă că există şi o înţelegere politică la nivelul grupurilor pentru a se vota acel candidat. Este evident consecinţa unei înţelegeri politice", a spus Puiu Haşotti.

După cinci minute de consultări, liderul grupului UDMR, Fekete Szabo, a anunţat că s-a ajuns la concluzia scoterii de pe ordinea de zi a acestui punct şi reprogramarea acestuia pentru ziua de luni. Supusă la vot, propunerea a întrunit 84 de voturi "pentru", o "abţinere" şi 4 voturi "împotrivă".

Comisia juridică din Senat a validat, marţi, cinci din cei şase candidaţi ai societăţii civile pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Candidaturile validate de Comisia juridică sunt Georgiana Iorgulescu, propusă de Asociaţia Magistraţilor din România, Centrul de resurse Juridice şi Asociaţia Pro Democraţia, Virgil Melnic, propus de Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie, Doinel Dinuică, din partea Universităţii Spiru Haret, Radu Cornel Andreica - LADO şi Ovidiu Horia Maican, din partea Fundaţia Freedom House.

Conform preşedintelui comisiei, Toni Greblă, cel de-al şaselea candidat, Ioan Duscan, nu a îndeplinit criteriile legale, studiile superioare şi lipsa de experienţă în domeniu, astfel că nu poate fi validată candidatura acestuia. De altfel, el nici nu s-a prezentat la audieri.

Lista celor cinci candidaţi este supusă votului plenului Senatului, care va alege unul dintre ei.

Curtea Constituţională a decis în ianuarie că este neconstituţională hotărârea anterioară a Senatului privind validarea reprezentanţilor societăţii civile în CSM, deoarece a fost dată fără verificarea prealabilă a îndeplinirii condiţiilor legale, în special a celor legate de interdicţii şi incompatibilităţi în ceea ce-l priveşte pe Victor Alistar.

În decembrie 2010, Senatul decisese numirea Corinei Dumitrescu şi a lui Victor Alistar ca reprezentanţi ai societăţii civile în CSM, pentru un mandat de şase ani. Această hotărâre a fost contestată la CC de către senatorii PDL. În urma deciziei Curţii Constituţionale, dată cu cinci voturi "pentru" şi patru "împotrivă", Victor Alistar, liderul Transparency International, ca şi judecătorii Lidia Bărbulescu şi Dan Lupaşcu, precum şi procurorul Dan Chiujdea au părăsit CSM.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici