Aura Vasile, cu panglici în păr pe care scrie „ticăloşi”, în semn de protest faţă de acuzaţia lui Băsescu
„Da, sunt o ticăloasă. Am votat pentru ca punctul de pensie să fie de 45% din salariul mediu pe economie. Este o replică pe care o dau unei declaraţii care m-a jignit”, a afirmat Aura Vasile.
Ea a arătat că doreşte ca „aceia care au muncit o viaţă întreagă să aibă o viaţă decentă, să se bucure după 35 de ani de muncă”.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Dorneşti, că nu situaţia ţării este dramatică, şi cea a fondului de pensii, pentru că „un deficit de 3,6 miliarde de euro nu este joacă”, spunând că „ticăloşii care au cumpărat voturi păcălindu-i pe pensionari că le pot dubla pensiile ţipă acum”.
Întrebat de ziarişti dacă situaţia ţării este atât de damatică, aşa cum a afirmat cu o zi în urmă, Băsescu a răspuns: „Situaţia ţării nu, a fondului de pensii da. Un deficit de 3,6 miliarde de euro nu este joacă”.
Întrebat, de asemenea, care este soluţia, şeful statului a spus: „Aducem bani din altă parte”.
Fiind întrebat dacă banii vor fi luaţi tot de la FMI, preşedintele le-a răspuns jurnaliştilor: „Vedem. Variantele sunt multe. Când aplaudaţi când se cumpărau voturi cu dublarea pensiilor vinovat era preşedintele, că nu vrea mărirea pensiilor, când spuneam că nu este sustenabilă”.
Răspunzând întrebării dacă noii miniştri vor avea capacitatea să colecteze mai mult la fondul de pensii, Traian Băsescu a spus că nu este vorba despre colectare, ci despre resurse financiare.
„Cert este că exact ticăloşii care au cumpărat voturi păcălindu-i pe pensionari că le pot dubla pensiiile acum ţipă. Şi dintre oamenii politici, şi din presă”, a spus preşedintele.