- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (12.09.2017, 17:53)
- Gabriel Pecheanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Senatul a celebrat 20 de ani de parteneriat strategic între România şi SUA
Senatul a adoptat, luni, o declaraţie pentru a celebra 20 de ani de parteneriat strategic între România şi SUA, foştii preşedinţi - Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, dar şi fostul premier Adrian Năstase, fiind aplaudaţi pentru aportul la intensificarea relaţiilor româno-americane.
Urmărește
143 afișări
Senatul a celebrat 20 de ani de parteneriat strategic între România şi SUA
Declaraţia a fost adoptată în mod unanim, cu 97 de voturi favorabile.
”Vreau să vă reamintesc că România era atunci într-o zonă gri din care Parteneriatul Strategic cu SUA a avut menirea să o scoată şi să o repună definitiv în concertul naţiunilor democratice şi libere, pentru ca apoi să îşi poată permite atingerea celui de-al doilea obiectiv strategic: aderarea la Uniunea Europeană, iar meritul incontestabil al acestei realizări îi revine preşedintelui Emil Constantinescu. Apoi nu trebuie uitaţi şi cei care, din fericire, sunt încă printre noi şi au avut rolul şi contribuţia lor în luarea acestei decizii majore pentru prezentul nostru şi pentru viitor- Victor Ciorbea, prim ministru la acea dată, Petre Roman - preşedinte al Senatului şi ministru de Externe, Adrian Severin - ministru de Externe şi Victor Babiuc - ministru al Apărării şi fără îndoială această listă nu este completã. Vreau de asmenea să îi aplaudăm împreună pentru deciziile luate atunci pe preşedintele României Ion Iliescu şi pe premierul Adrian Năstase care, după atacurile abomidabile din 11 septembrie 2001, au răspuns chemării partenerului american şi România s-a alăturat coaliţiei multinaţionale de luptă împotriva terorismului în teatrul de operaţiuni din Afganistan”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, înainte de a citi proiectul de declaraţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
El le-a cerut senatorilor prezenţi la şedinţă să îl aplaude în picioare şi pe Traian Băsescu, ”colegul nostru senator, preşedintele care a consolidat acest parteneriat pentru mileniul III”.
În şedinţa de miercuri au luat cuvântul şi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, care au rememorat aspecte din timpul mandatelor lor în legătură cu relaţia cu SUA.
În declaraţia Senatului este rememorată nu doar iniţierea Parteneriatul Strategic acum 20 de ani, ci şi împlinirea unui secol de la Declaraţia celor 14 puncte a preşedintelui Woodrow Wilson, în care era recunoscut dreptul popoarelor din Austro-Ungaria la autodeterminare.
Declaraţia rememorează ”cu gratitudine rolul indispensabil pe care principiul autodeterminării popoarelor, formulat de preşedintele Woodrow Wilson şi însuşit de Congresul Statelor Unite, l-a jucat în desăvârşirea procesului de unificare a provinciilor istorice locuite de români, în crearea şi în recunoaşterea internaţională a României Mari; apreciind că declaraţia aceluiaşi preşedinte Wilson în faţa Congresului din 2 aprilie 1917, care a încredinţat politicii externe americane datoria strategică de a face lumea mai sigură pentru democraţie („making the world safe for democracy”), a sădit în societatea românească din ultima sută de ani credinţa că naţiunea noastră îşi poate împlini vocaţia pentru libertate şi democraţie numai alături de Republica americană”.
De asemenea este apreciat sprijinul pe care popoarele Europei de Est l-au avut din partea Statelor Unite după prăbuşirea regimurilor comuniste opresive. ”Iniţierea Parteneriatului Strategic cu România, cu ocazia vizitei preşedintelui William Jefferson Clinton la Bucureşti din 11 iulie 1997, reprezintă o recunoaştere a vocaţiei României de a participa alături de Statele Unite la promovarea în întreaga lume – şi cu precădere în Europa centrală, de est şi de sud-est – a unui cadru de securitate stabil şi prielnic pentru cultura libertăţii, pentru domnia legii, pentru democraţia reprezentativă şi pentru piaţa liberă; (...) dincolo de dimensiunea sa militară – pe care ţara noastră şi-a asumat-o cu responsabilitate şi loialitate atât în plan bilateral, cât şi în cadrul NATO – acest parteneriat strategic reprezintă pentru România şansa istorică de a participa împreună cu aliaţii americani şi în strânsă coordonare cu Uniunea Europeană la misiunea de a face ca partea noastră de lume să devină mai sigură nu numai pentru, dar şi prin democraţie”, se arată în documentul adoptat de către senatori.
Este amintită şi „Declaraţia comună privind parteneriatul strategic pentru secolul XXI”, adoptată la 13 septembrie 2011, care este apreciată drept ”documentul politic bilateral de referinţă prin care se consemnează liniile directoare de dezvoltare a relaţiilor dintre România şi SUA şi reafirmă angajamentul celor două ţări pentru întărirea poziţiei de apărare şi descurajare împotriva ameninţărilor la adresa securităţii ţării noastre şi a întregului spaţiu euroatlantic”.
”Senatul României celebrează împlinirea a 20 de ani de Parteneriat Strategic între România şi Statele Unite ale Americii şi reafirmă hotărârea de a acţiona şi pe viitor pentru intensificarea relaţiilor bilaterale pe pilonii principali: securitate, economie, democraţie şi domnia legii, educaţie şi cultură; recunoaşte importanţa istorică a Parteneriatului pentru evoluţia democratică a României, în sensul angajării şi integrării euro-atlantice a ţării noastre; reafirmă importanţa dezvoltării Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ca direcţie esenţială de politică externă a ţării noastre şi hotărârea de a continua să contribuie, prin analizarea, dezbaterea şi adoptarea cadrului legislativ adecvat, la implementarea proiectelor legislative care vizează dezvoltarea şi aprofundarea cooperării bilaterale româno-americane; exprimă convingerea că Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii va continua să reprezinte un pilon de referinţă pentru consolidarea securităţii şi prosperităţii României; cheamă comunităţile oamenilor de afaceri din România şi Statele Unite ale Americii, precum şi forurile executive ale celor două ţări, la o strânsă conlucrare pentru concretizarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic
Citește pe alephnews.ro: Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe