Senatul a desemnat-o pe Georgiana Camelia Iorgulescu în CSM
Votul a fost electronic secret. S-au înregistrat 59 de voturi „pentru”, 50 de voturi „împotrivă” şi trei abţineri.
„După lupte seculare care au durat vreo trei luni, vreau să vă spun la modul cel mai colegial: unul dintre candidaţi, aşa cum am arătat şi acum trei luni, este omul de casă al unei doamne care a făcut foarte mult rău justiţiei României şi cetăţeanului – Monica Macovei. Să ştiţi că doamna Macovei şi probabil omul dânsei de casă ne consideră pe toţi la fel de infractori pentru că suntem parlamentari. Atrag atenţia că ar trebui să votaţi raţional şi că votul este secret”, a afirmat înaintea votului liderul grupului parlamentar al PNL din Senat, Puiu Haşotti.
Ceilalţi candidaţi au obţinut voturi favorabile mai puţine. Astfel, Virgil Melnic a obţinut 102 voturi „împotrivă”, 3 voturi „pentru” şi opt abţineri, Doinel Dinuică – 90 „împotrivă”, 15 „pentru” şi opt abţineri, Radu Cornel Andruica – 94 „împotrivă”, 8 „pentru” şi 10 abţineri, Ovidiu Horia Maican – 55 „împotrivă”, 49 „pentru” şi opt abţineri.
Senatorii au ales-o, la începutul lunii iunie, pe Corina Dumitrescu, soţia deputatului PSD Cristian Dumitrescu, drept reprezentant al societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, acesta întrunind 58 de voturi „pentru”.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, recent, că Senatul a acţionat împotriva interesului României când a desemat în CSM, din partea societăţii civile, o persoană incompatibilă conform Legii ANI şi nu a desemnat o a doua persoană, pentru că această Cameră a făcut jocuri politice.