- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (25.03.2015, 10:42)
- Valentina Postelnicu
Senatul a început şedinţa în care se votează cererile de arestare ale lui Dan Şova şi Darius Vâlcov
Plenul Senatul în care urmează să se voteze cererile de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive pentru senatorii PSD Dan Şova şi Darius Vâlcov, a început, miercuri, cu o întârziere de 20 de minute, şedinţa fiind condusă de Călin Popescu Tăriceanu.

Senatul a început şedinţa în care se votează cererile de arestare ale lui Dan Şova şi Darius Vâlcov (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
După apelul nominal, numărul senatorilor prezenţi la şedinţă este de 133 de senatori, din totalul de 168. Cvorumul de lucru este de 85 de senatori.
Şedinţa este condusă de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, în 19 martie, aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, pentru trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Comisia juridică a Senatului nu a putut da, marţi, un vot în favoarea sau împotriva cererii DNA de reţinere şi arestare preventivă a lui Darius Vâlcov, înregistrându-se egalitate, respectiv cinci voturi "pentru" şi cinci "împotrivă", precum şi o abţinere.
Darius Vâlcov a spus, după participarea la şedinţă, că a dat o declaraţie în faţa comisiei şi că îşi va susţine nevinovăţia în plen.
Plenul Senatului va dezbate, miercuri, şi cererea formulată de DNA în cazul lui Dan Şova.
Procurorul şef al DNA a trimis în 13 martie procurorului general al Parchetului instanţei supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviinţeze reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Şova, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.
Anchetatorii cer încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.
Comisia juridică a avizat miercurea trecută, cu şase voturi "pentru" şi cinci "împotrivă", solicitarea privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova.
Dan Şova a declarat, după audierea în Comisia juridică, unde şi-a apărat cauza în faţa colegilor jurişti, că nu doreşte să facă declaraţii şi că singurul lucru pe care doreşte să îl transmită este că "a spus numai adevărul în comisie şi în plen va face la fel".



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe